Alți doi suspecți în cazul jafului de la o benzinărie din Florești, depistați și arestați
Alți doi suspecți în cazul jafului produs, la sfârșitul lunii iulie, la o benzinărie din comuna clujeană Florești, au fost depistați și arestați preventiv, unul dintre aceștia fiind un agent de pază aflat în serviciu în momentul tâlhăriei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Poliția Județeană Cluj, polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale cercetează trei suspecți acuzați că au furat, în 25 iulie, prin amenințări, banii proveniți din încasări la o benzinărie situată pe DN 1 (E 60), la ieșirea din comuna Florești înspre Gilău.
Unul dintre suspecți este un agent de pază aflat în serviciu în momentul tâlhăriei.
Totodată, a fost găsit pistolul cu jet de substanță iritant-lacrimogenă cu care suspecții au amenințat personalul benzinăriei.
Imediat după comiterea jafului, un tânăr a fost reținut în acest caz, surse din rândul anchetatorilor declarând că acesta este student la o universitate din Cluj-Napoca și că la domiciliul acestuia a fost găsită, în urma unei percheziții, suma de 10.000 de lei, provenită din jaful de la benzinărie.
Cei trei suspecți sunt cercetați în arest preventiv, pentru tâlhărie.
O benzinărie din localitatea clujeană Florești a fost jefuită, în 25 iulie, de două persoane mascate și înarmate cu un pistol cu jet de substanță iritant-lacrimogenă, acestea luând peste 60.000 de lei și mai multe produse. Conform polițiștilor, cei doi au fost așteptați în fața benzinăriei de o mașină. Incidentul a fost filmat de camerele de supraveghere ale benzinăriei.
După jaf, un tânăr a fost reținut, iar ceilalți doi suspecți erau căutați de polițiști.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, la vremea respectivă, de Poliția Județeană Cluj, suspecții au fost identificați cu sprijinul ofițerilor Departamentului de Informații și Protecție Internă.