Alunecări de teren și plaje afectate de inundații, pe litoral

Publicat: 15 02. 2012, 10:05
Actualizat: 28 05. 2012, 15:28

Ploile abundente de marți noaptea au produs alunecări de teren în Eforie Sud și Olimp și au afectat cele mai multe plaje din stațiunile de pe litoral, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Direcției Apele Române Dobrogea Litoral, Cătălin Anton, a declarat, miercuri, că în stațiunile Eforie Sud și Olimp s-au înregistrat alunecări de teren în zona falezelor, iar cele mai multe plaje au fost afectate de inundații.

„S-au înregistrat alunecări de teren în Eforie Sud și în Olimp, în zona Casei Scriitorilor. Cele mai multe plaje au fost inundate, dar cea de la Venus, de la Esplanadă, este într-o stare critică, fiind distrusă în proporție de 70%“, a spus Cătălin Anton.

Pe plaja de la Venus, puhoaiele au produs șanțuri adânci de 60 de centimetri și late de aproximativ patru metri, fiind necesară refacerea zonei.

„Pe plajele mai puțin afectate, unde ploaia a adus resturi menajere, pământ și a măturat nisipul, miercuri începe acțiunea de igienizare pentru ca într-o zi – două să le readucem la forma inițială. La Venus va fi nevoie de igienizare, renisipare și ecologizarea zonei. Abia apoi, echipele DADL vor intra cu echipamentele de afânare a nisipului, întreaga operațiune putând dura și o săptămână“, a precizat purtătorul de cuvânt al DADL Constanța.

Miercuri, echipele DADL sunt pe plajele afectate pentru evaluarea pagubelor și începerea operațiunilor de curățare a zonelor.

Stațiunile Eforie Nord și Eforie Sud, dar și Costinești, Neptun și Saturn, precum și alte zone din județul Constanța au fost afectate de inundațiile provocate de ploile torențiale.

Subprefectul Adrian Nicolaescu a declarat că 20 de persoane au fost evacuate la Eforie Sud, casele lor fiind înconjurate de ape "Copiii au fost mutați în siguranță, chiar dacă adulții au refuzat să părăsescă locuințele. Și la Eforie Nord a fost necesară intervenția pompierilor, peste 50 de case fiind inundate. Reprezentanții ISU Constanța au lucrat toată noaptea ca să scoată apa cu pompele. DN 39 a fost redat traficului după ce s-a lucrat toată nopatea pentru a-l elibera de ape și a curășa molozul și piatra aduse de ploi“, a precizat subprefectul județului Constanța.

În Eforie Nord, 30 de camere ale unui hotel de două stele au fost inundate, ploaia pătrunzând fără probleme prin ferestrele și ușile hotelului. Turiștii și-au petrecut noaptea în holul clădirii, dar vor fi cazați, miercuri, în alt hotel din stațiune.

Pe lista localităților afectate se numără și stațiunile Costinești, Neptun și Saturn. Vilele Vișinul, Piersicul și restaurantul Ambasador din Neptun au fost inundate, pompierii intervenind cu pompe pentru scoaterea apei.

Ploaia a dat peste cap și traficul din orașul Constanța, intersecțiile fiind inundate. În centrul Constanței, semafoarele nu funcționau nici miercuri dimineață. (Mediafax)