Am impresia că se vrea o generație tot mai PROST PREGĂTITĂ. O învățătoare trage un semnal de ALARMĂ

Rep.: De cât timp sunteți învățător? De ce ați ales să predați la o școală din mediul rural?

A.G.: Lucrez de 7 ani în învățământ, am fost profesor de istorie, iar acum sunt învățător. De 6 ani am predat doar la țară. Nu au fost prea multe posturi la oraș și, astfel, am ajuns să predau la școli din mediul rural, în localitățile Bobâlna, Nireș, Sânmărghita, iar în ultimii doi ani la Panticeu, din județul Cluj. Am avut acum posibilitatea să aleg un post la oraș, în Dej, dar am preferat satul, după ce am constatat că elevii de la țară sunt mai puțin avantajați și au mai multă nevoie de oameni devotați. Acolo, ca dascăl ești și mamă și tată pentru ei, deorece unii părinții lucrează în agricultură, alții sunt analfabeți și nu reușesc să se ocupe cum trebuie de educația copiilor. Pentru copiii din mediul rural, ce zice învățătoarea este mai bun decât ce spun părinții, prin modelul pe care îl transmit copiilor. Mulți poate nu primesc afecțiunea pe care și-ar dori-o din partea părinților, sunt copii mici pe care îi iei din clasa pregătitoare. Le vezi ochii triști, vezi că nu primesc un cadou de Sf.Nicolae, de exemplu, sunt copii care au mai mulți frați, iar părinții nu au timp să le acorde tuturor atenția cuvenită sau nu știu să fie afectuoși. În afara lecțiilor, le dau și sfaturi celor mici, cum să se comporte în societate, pentru că nu au de la cine învăța, nu își însușesc cum trebuie anumite comportamente sau își însușesc unele greșite, iar noi trebuie să intervenim. Este important să ne gândim ce fel de oameni dorim să formăm, pentru că ei reprezintă viitorul. Chiar dacă nu vor urma o facultate, vor trebui să trăiască în societate și să cunoască regulile ei.

Rep.: Faceți zilnic naveta de la Dej la Panticeu. E greu?

A.G.: Am făcut în ultimii doi ani naveta din Dej, 41 de km dus, 41 de km întors, până la Bobâlna. Era greu. A însemnat zilnic două ore de navetă. Aici am predat la clasa I-a și la clasa a II-a la Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” Panticeu, la 19, respectiv 25 de elevi.

Rep.: Credeți că se poate face performanță în educație în mediul rural?

A.G.: Da, cred că se poate, cu multă muncă, dedicație, implicare, calm și răbdare, deși este mai greu cu majoritatea elevilor din mediul rural. Dar sunt și unii părinți care îi ajută, se poate colabora cu ei.

Rep.: Ce ați simțit prima oară, ca dascăl, când ați învățat prima generație de copii să citească?

A.G.: Am fost și profesor de istorie, dar nu am avut asemenea satisfacții ca și cele pe care le am acum ca învățător. Învățător înseamnă să iei un copil, câteodată de la zero, care nu știe nimic și vine speriat la școală. Or în momentul când vezi că citește primele rânduri fără ajutorul tău, ai un sentiment de împlinire și satisfacții deosebite. A știi să citești și să scrii este primordial, restul vine ulterior, când tu nu vei mai fi lângă el. Și acest lucru te motivează, ca dascăl, văzând bucuria de pe chipul unui elev care a învățat lucruri noi.

Rep.: Care credeți că sunt dificultățile învățământului la sat?

A.G.: În primul rând, baza materială care ar putea fi îmbunătățită și ne-ar ușura munca. Mă refer la videoproiectoare în fiecare clasă, calculatoare, internet, imprimante. Sunt multe consumabile, hârtie colorată, cumpărate din banii noștri, pentru că sunt insuficiente, se fac proiecte la clasele mici, iar dacă dorești să le faci împreună cu copiii, nu te mai uiți la lucruri minore. Mai sunt aceste manuale digitale care sunt atractive și dinamice, îmbină mișcarea cu muzica, iar copiii trebuie atrași să învețe, pentru că, parcă, le-a pierit cheful de a învăța sau sunt plictisiți. La școlile din mediul rural nu putem vorbi numai de jocuri video, de tablete, de telefoane mobile, încă ies copiii afară în pauză să bată mingea. Este nevoie și de o colaborare bună cu autoritățile locale, cu părinții.

Rep.: Cum vedeți generația actuală de elevi?

A.G.: Copiii din ziua de astăzi au mai mare acces la informație, ceea ce este de apreciat, dar de multe ori am constatat că generațiile actuale de elevi preferă să se joace sau să nu facă nimic, în loc să facă ceva. Preferă să stea efectiv, ceea ce nu cred că este un lucru bun pentru viitor. Sunt comportamente care se perpetuează, din păcate și de care societatea românească nu are nevoie. Parcă sunt plictisiți să învețe, poate și din cauza modelelor pe care le văd în societate și care nu sunt de natură să îi încurajeze. Văd persoane care obțin bani pe căi nu tocmai cinstite și persoane cu două facultăți care nu își găsesc un loc de muncă plăcut, aspecte care nu îi motivează. Mai este și mirajul străinătății, i-am auzit pe mulți copii care vorbeau încă din gimnaziu că vor să plece în străinătate, deorece le lasă impresia banului ușor câștigat. Nu mai văd în educație o soluție de viitor, de carieră. Plus că programele școlare sunt încărcate, se predă materie multă în timp puțin, mai este și problema temelor pentru acasă despre care elevii susțin tot timpul că sunt prea multe. Nu pot să le bag de vină doar copiilor, poate nici devotamentul dascălilor nu este suficient. Toate acestea se acumulează și duc la un sentiment de respingere a școlii și ar fi nevoie de un echilibru pentru ca lucrurile să meargă bine. Parcă am impresia că se vrea o generație tot mai prost pregătită, așa mi se pare mie, pentru că numai așa poți fi condus, dacă nu ești informat, dacă nu știi anumite lucruri. Dacă știi, nu te poate zăpăci nimeni. Majoritatea părinților așteaptă să le dea statul, să facă statul ceva pentru ei și pentru copiii lor. Este ceva greșit, trebuie și tu să lupți să faci ceva, nu doar să aștepți de la stat. Ei înțeleg doar că învățământul este gratuit și se miră de ce au nevoie copiii de două caiete și de ce nu este suficient unul singur.