Ambasadorul Cristian Istrate a fost transferat la Spitalul Floreasca din Capitală
Șeful Misiunii permanente a României pe lângă organizațiile internaționale de la Viena, Cristian Istrate, rănit într-un accident produs la sfârșitul săptămânii trecute în județul Sibiu, a fost transferat sâmbătă la Spitalul Floreasca din Capitală, a declarat, pentru MEDIAFAX, medicul Mircea Beuran.
Potrivit prof. Beuran, șef al Clinicii de chirurgie 2 de la Floreasca, pacientul a fost adus de la Spitalul Județean Sibiu și internat la terapie intensivă, în stare stabilă.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu, Decebal Todăriță, declara corespondentului MEDIAFAX, vineri, că șeful Misiunii permanente a României pe lângă organizațiile internaționale de la Viena, Cristian Istrate, a ieșit de la Terapie Intensivă.
„Starea de sănătate a pacientului este bună. A ieșit de la terapie intensivă și a fost mutat în Secția Chirurgie. Acesta a fost operat pentru ruptură de splină și hemotorax, având și mai multe coaste rupte. Pacientul este în continuare sub supraveghere”, a spus Todăriță.
Potrivit acestuia, fiul cel mic al ambadasorului este în continuare internat în Secția Neurochirurgie, starea sa fiind stabilă.
Sursa citată a mai precizat că, la acel moment, medicii nu luau în calcul externarea celor doi pacienți.
Șeful Misiunii permanente a României pe lângă organizațiile internaționale de la Viena, Cristian Istrate, a fost implicat, în 14 iulie, într-un accident produs pe DN 1, în județul Sibiu, după ce mașina în care se afla, alături de soție și de cei doi fii, a fost lovită de alt autoturism.
Astfel, mașina în care se aflau ambasadorul și familia sa, înmatriculată în Austria, a fost lovită de un autoturism condus de o femeie de 28 de ani, care a vrut să depășească neregulamentar un TIR.
În urma impactului, toate cele cinci persoane din cele două mașini au fost rănite. Cristian Istrate, soția și fiul său cel mare, în vârstă de 23 de ani, au fost transportați la Spitalul Județean Sibiu, iar fiul cel mic al diplomatului a ajuns la Spitalul de Pediatrie din oraș. Ulterior, fiul cel mare al diplomatului, rănit grav în accident, a murit la spital.
Polițiștii Serviciului Poliției Rutiere Sibiu au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă pe numele femeii de 28 de ani care a provocat accidentul.