Ambasadorul Cristian Istrate, rănit în accidentul din județul Sibiu, este în stare stabilă
Șeful Misiunii permanente a României pe lângă organizațiile internaționale de la Viena, Cristian Istrate, rănit în accidentul produs duminică pe DN 1, în județul Sibiu, a fost operat de ruptură de splină, starea acestuia fiind stabilă, în timp ce soția acestuia nu a necesitat internarea.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu, Decebal Todăriță, a declarat, luni, corespondentului MEDAFAX, că ambasadorul Cristian Istrate a fost operat de ruptură de splină, starea lui fiind stabilă.
„Operația a decurs normal. Pacientul este stabil, internat pe secția reaminare”, a spus Decebal Todăriță.
Potrivit medicului, soția diplomatului, care a suferit un traumatism toracic minor, nu a necesitat internare, plecând din Unitatea Primiri Urgențe după câteva ore de supraveghere.
Todăriță a mai spus că șoferița care a provocat accidentul rutier, o femeie de 28 de ani, nu a necesitat internare.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Sibiu, Alina Mihaela Cozac, a declarat că fiul cel mic al ambasadorului, în vârstă de 14 ani, a rămas internat în unitatea medicală, fiind diagnosticat cu traumatism craniocerebral acut închis, contuzie la coloana vertebrală.
„În urma investigațiilor efectuate, pacientul a fost internat în Clinica de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică a spitalului nostru cu diagnosticul de politraumatism prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral acut închis, fără pierdere de cunoștință, contuzie coloană cervico-dorsală și fisură metafiză proximală tibie stângă”, a declarat Alina Mihaela Cozac.
Potrivit acesteia, pacientul nu are leziuni care să îi pună viața în pericol.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Sibiu, Luciana Balteș, a afirmat că polițiștii Serviciului Poliției Rutiere Sibiu au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă pe numele femeii de 28 de ani care a provocat accidentul.
„În cauză a fost deschis un dosar de cercetare pentru ucidere din culpă. Din verificările efectuate, colegii noștri au stabilit că tânăra care a provocat accidentul rutier deținea permis de conducere de mai puțin de un an”, a declarat Luciana Balteș.
Balteș a precizat că tânăra este din Cluj-Napoca și conducea o mașină înmatriculată în Bistrița.
Șeful Misiunii permanente a României pe lângă organizațiile internaționale de la Viena, Cristian Istrate, a fost implicat, duminică, într-un accident produs pe DN 1, în județul Sibiu, după ce mașina în care se afla, alături de soție și cei doi copii, a fost lovită de alt autoturism.
Astfel, mașina în care se aflau ambasadorul, soția lui și cei doi copii, înmatriculată în Austria, a fost lovită de un autoturism condus de o femeie de 28 de ani, care a vrut să depășească neregulamentar un TIR.
În urma impactului, toate cele cinci persoane din cele două mașini au fost rănite. Cristian Istrate, soția și fiul său de 23 de ani au fost transportați la Spitalul Județean Sibiu, iar fiul cel mic al diplomatului a ajuns la Spitalul de Pediatrie din oraș. La Spitalul Județean Sibiu a ajuns și șoferița care a provocat accidentul.
Ulterior, fiul cel mare al diplomatului, rănit grav în accident, a decedat la spital.
Decretul privind trimiterea la post ca ambasador a lui Cristian Istrate, ca șef al Misiunii permanente a României pe lângă organizațiile internaționale de la Viena, a fost semnat de președintele Traian Băsescu în luna martie, după ce acesta a fost avizat în octombrie 2012 de comisiile parlamentare de specialitate pentru funcție.