Prima pagină » Știri » Ambasadorul Israelului, Dan Ben-Eliezer, la „După 20 de ani”: „Încercați să vă imaginați ce s-ar întâmpla dacă Bucureștiul ar fi atacat cu rachete trimise de teroriști”

Ambasadorul Israelului, Dan Ben-Eliezer, la „După 20 de ani”: „Încercați să vă imaginați ce s-ar întâmpla dacă Bucureștiul ar fi atacat cu rachete trimise de teroriști”

Ambasadorul Israelului, Dan Ben-Eliezer, la „După 20 de ani
Avertizarea a fost făcută...

Ambasadorul Israelului la București, Dan Ben-Eliezer, a fost invitatul emisiunii „După 20 de ani”, difuzată de ProTV duminică dimineața.

Emisiunea este moderată de Cristian Leonte și are ca invitați permanenți pe Cristian Hostiuc, de la Ziarul Financiar, și pe Claudiu Pândaru, de la Gândul.info.

Culisele unui conflict de durată care a inflamat în ultima săptămână comunitatea internațională, armistițiul încheiat recent între oficialii israelieni și cei ai Hamas, cum se aprovizionează cu arme Hamas și care este rolul Iranului, dar și al Egiptului în acest conflict reprezintă doar câteva temele abordate în cadrul emisiunii.

Ambasadorul Israelului la București și-a exprimat speranța că cel mai recent armistițiu va dura cât mai mult, astfel încât populația Israelului să nu mai fie ținta atacurilor cu rachete lansate din Fâșia Gaza.

„Populația israelită s-a confruntat cu 1.300 de rachete. Încercați să vă imaginați ce s-ar întâmpla, dacă orice țară, orice oraș, orice capitală… Bucureștiul, de exemplu. Încercați să vă imaginați cum ar fi ca poporul român să fie atacat cu asemenea rachete, căzând ca la loterie, trimise de teroriști, care își îmbunătățesc capabilitatea. Așa că, practic, populația era sub asediu. Iar rachetele, unele chiar rachete cu rază lungă de acțiune, au lovit Tel Avivul și zona Ierusalimului”, a relatat ambasadorul Israelului la București.

Pe de altă parte, ambasadorul Israelului a declarat că în acest caz nu este vorba despre un război obișnuit, ci este războiul unui stat democratic contra teroriștilor care folosesc tactici „foarte cinice”.

Întrebat dacă, atunci când a răspuns atacurilor teroriștilor, Israelul a avut posibilitatea să evite victimele din rândul civililor, ambasadorului Israelului a răspuns că autoritățile din israeliene au încercat să anunțe civilii să se îndepărteze de infrastructura teroristă de unde se lansau rachete.

„Israelul a încercat să anunțe prin fluturași, prin apeluri telefonice, să le spună civililor nevinovați să plece cât mai departe cu putință de infrastructura teroristă de unde se lansau rachete. Cred că ar trebui să puneți întrebarea asta, poate, ambasadorului palestinian: de ce, în acest război, organizațiile teroriste, Hamasul, islamicii care au legături cu Jihadul, cu Al Qaeda, de ce au lansat rachetele ascunși în spatele populației?”, a spus ambasadorul israelian.

El a atras atenția că civilii din Fâșia Gaza au fost folosiți ca adevărate scuturi umane, rachetele fiind lansate de teroriști din apropierea spitalelor din această regiune.

„Deci, din păcate, într-un astfel de război, sunt răniți civili nevinovați, iar nouă ne pare foarte rău pentru ei, pentru civilii din Gaza, pentru civilii palestinieni răniți, dar și pentru victimele israeliene. Dar acest război e asimetric. Cetățenii Israelului, copii, femei, bărbați, au fost, de fapt, ținte, au fost țintele teroriștilor”, a subliniat diplomatul israelian.

Întrebat dacă el crede că în zonă va fi vreodată pace, diplomatul a răspuns că „pentru pace sunt necesare două părți”, adăugând că Israelul e o țară iubitoare de pace.

„Ne-am străduit foarte mult să cerem Autorității Palestiniene să vină la masa negocierilor, să discutăm față în față, fără condiții prealabile despre chestiunile cele mai disputate, cum ar fi coloniile evreiești, Ierusalimul, refugiații, granițele. Să propună o soluție, o soluție permanentă, care să mențină siguranța poporului israelian, a Israelului, în formula celor două state, un stat evreiesc și unul palestinian coexistând în pace și în siguranță”, a arătat ambasadorul statului Israel la București.

El a mai dezvăluit faptul că, până acum, deși au primit „oferte generoase” din partea fostului prim-ministru și a premierului actual, Netanyahu, de a se așeza la masa tratativelor, palestinienii au evitat și au încercat să mute discuția în alte foruri, îndepărtate, cum ar fi ONU.

Despre investițiile israeliene în România

În ce privește investițiile israeliene din România, ambasadorul statului Israel la București, Dan Ben-Eliezer, a precizat că acestea depășesc trei miliarde de dolari, dar cifra poate fi mai mare pentru că multe companii israeliene prezente în România au investit prin intermediari, deci nu sunt considerate investiții israeliene.

Agricultura, construirea de drumuri, comerțul, domeniul imobiliar și energia eoliană sunt doar câteva dintre sectoarele în care activează companii israeliene în România.

Diplomatul a dat și un sfat autorităților pentru a putea crește proiectele și investițiile comune.

„Sugestia mea ar fi să multiplicați vizitele oamenilor de afaceri români în Israel. Ei pot fi însoțiți de membri ai guvernului”, a arătat diplomatul israelian.

Companiile israeliene sunt interesate să se implice în proiecte finanțate prin fonduri UE.

Recent, diplomatul israelian s-a întâlnit cu Ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, cu care a discutat despre înființarea unei comisii guvernamentale mixte care să sprijine creșterea investițiilor comune în diverse sectoare.

Ambasadorul Israelului a dezvăluit că, pentru ca firmele din Israel să vină să investească în România trebuie ca și cele românești să meargă în Israel.

„În discuțiile mele cu partenerii români din guvern, uneori, mi se spune: >, >. Dar cred că trebuie să înțelegeți modul de gândire israelian. Pentru ca Israelul să vină aici, trebuie să existe reciprocitate. Israelienii vin în România, dar aș vrea să încurajez cât mai mulți afaceriști români să meargă și ei în Israel”, a arătat ambasadorul.

El a subliniat că ambasada va fi „mai mult decât încântată” să organizeze întâlnirile în Israel, cu oameni de afaceri, dar și vizite pe teren, agricultura fiind unul dintre domeniile de interes pentru oamenii de afaceri din Israel.

„În România mă simt ca acasă”

Ambasadorul Israelului la București a declarat că România este o țară așa de frumoasă, încât îi place totul, de la peisaje, la oameni și mâncare, astfel că se simte ca acasă.

„România e o țară așa de frumoasă, așa că îmi place totul, de la priveliște, peisaje, oamenii, categoric! Sunt oameni drăguți, buni. Mă simt ca acasă. Avem aceeași mentalitate, aceeași vivacitate, același mod de a gândi. Îmi place foarte mult cultura română, îmi place mult gastronomia românească”, a spus ambasadorul.
El a relatat că a vizitat multe locuri din țară.

„Să vă dau niște exemple. Mai întâi de toate, Iași. În Iași mă simt ca acasă, fiindcă mama s-a născut la Iași. A părăsit țara în 1944, iar bunica a plecat în 1949. Nu știam nimic despre bunicul meu până să vin aici. Din fericire, am putut afla unde este mormântul bunicului meu, în Cimitirul Evreiesc din Iași. Deci, am fost la Iași, am fost și în alte orașe, precum Satu Mare, Oradea, Arad, Timișoara, Galați, Bacău. Am văzut Delta Dunării. Am văzut multe, dar nu e de ajuns! Îmi trebuie mai mult timp pentru a vizita, deoarece sunt foarte ocupat în București. Dar încerc să vizitez și alte locuri, să vizitez comunitățile evreiești răspândite în țară”.

Solicitat să facă o comparație cu alte țări, el a spus: „În orice loc te poți simți bine, poți promova interesul și prietenia între popoare. Dar, aici, în România, există ceva care-mi place foarte mult, din punct de vedere profesional, datorită relației speciale dintre cele două guverne, dar și din punct de vedere personal,
datorită originii mele. Mă simt foarte atașat”.

Citește și