Întrebat, marți, la Cluj-Napoca, la o dezbatere despre efectele post-Brexit, cum simt oamenii de afaceri britanici „bâlbâiala” fiscală a guvernanților, Paul Brummell a declarat că predictibilitatea este întotdeauna foarte importantă.
„România este o țară primitoare, cred că oamenii de afaceri britanici sunt aici cu mare plăcere. Bineînțeles, pentru business, predictibilitatea este întotdeauna foarte importantă, deci schimbările în ceea ce privește legile nu sunt binevenite pentru afaceri”, a spus diplomatul britanic.
Întrebat, în continuare, care este punctul său de vedere față de dezbaterile din România pe tema independenței justiției, Brummell a precizat că România a făcut pași importanți și pozitivi după aderarea la UE în ceea ce privește justiția și lupta împotriva corupției, datorită unor instituții cum ar fi DNA.
„Constatăm că lupta împotriva corupției are loc în continuare, urăm succes, aveți oameni buni și sper că rezultatele vor fi bune. România trebuie să decidă care vor fi legile potrivite pentru România nu este sarcina mea”, a subliniat ambasadorul Marii Britanii.
Paul Brummell a participat, marți, la Cluj-Napoca, la o dezbatere organizată de Ambasada Marii Britanii la București despre efectele post-Brexit și provocările pentru cetățenii britanici din România.
În cadrul întâlnirii a fost numit și consulul onorific al Marii Britanii la Cluj-Napoca, Shajjad Hadier Rizvi, care este director al Camerei de Comerț Româno-Britanice Cluj-Napoca, co-fondator ale Asociației „Little People Romania”, care se ocupă de copiii bolnavi de cancer.