Ambasadorul României în Armenia, acuzat că a făcut afirmații „antisemite și homofobe”. REACȚIA MAE
UPDATE. Sorin Vasile, ambasadorul României în Armenia, a remis un comunicat de presă, în care își cere scuze public pentru afirmațiile făcute.
„Vreau să îmi exprim deplinul regret cu privire la comentariile legate de tragicul eveniment care a cauzat o infinită suferință poporului armean la începutul secolului trecut și care au ajuns să aducă, fără intenție, o ofensă poporului armean.
Cu deplin regret am aflat cum au fost interpretate comentariile mele. Sunt profund întristat de neînțelegerile nefericite care s-au produs și care ar putea afecta relațiile tradiționale solide dintre poporul român și poporul armean, construite în secole de susținere și încredere reciprocă. Dacă anumite remarci pe care le-am făcut au fost considerate nepotrivite, îmi exprim profundul regret. Subliniez ferm că Armenia are un prieten în mine”.
UPDATE reacția MAE. „Din dispoziția ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ambasadorul României în Armenia a fost chemat de urgență în Centrală pentru a da explicații cu privire la comentariile pe care le-a făcut în cadrul conferinței menționate”, precizează MAE, adăugând că ambasadorul a primit deja instrucțiuni să își ceară public scuze pentru comentariile sale „întru totul deplasate”. Totodată, MAE „își exprimă regretul și condamnă ferm declarațiile cu tentă antisemită și homofobă ale ambasadorului”.
„În data de 19 noiembrie 2014, Sorin Vasile, ambasadorul României în Armenia, a ținut un discurs în cadrul Universității Americane din Erevan. El a fost invitat să vorbească despre relațiile dintre cele două țări și să răspundă la întrebările celor prezenți. Când un student armean l-a întrebat ce este mai important pentru România – relațiile politice și economice cu Turcia sau recunoașterea genocidului armean, ambasadorul a dat un răspuns șocant”, scrie civilnet.am.
Gafă diplomatică. Patru ONG-uri, îngrijorate de declarația reprezentantei României la Comitetul ONU
„Vorbim despre evenimente care au avut loc la începutul secolului trecut, este foarte complicat… unde este moralitatea? Să le recunoaștem, da, acolo este moralitatea. Care este moralitatea, atunci când discutăm despre un cuplu de homosexuali și unul normal – format dintr-o femeie și un bărbat? Ei sunt normali, ei respectă moralitatea. Homosexualii sunt sau nu etici? Acesta este răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Pentru dumneavoastră, este un subiect controversat. Pentru cuplul gay, este perfect, este un model de familie, nu-i așa?”, a răspuns Sorin Vasile, ambasadorul României în Armenia.
După replica lui Vasile, în sală s-a așternut liniștea. O săptămână mai târziu, ambasadorul a răspuns la un email referitor la incidentul de la universitate: „A fost vorba de analiza conceptului de moralitate și nu am făcut nicio comparație”.
„Totul este relativ, este complicat. Nu este doar matematică: politica, strategia, geopolitica. Nu ai doar 1+1. Există o glumă bună despre evrei… Un afacerist evreu caută un contabil pentru compania sa și îl întreabă pe primul candidat – „Cât fac 10+10?”. Candidatul răspunde: 20. „Nu ești bun, ieși afară!”, îi spune evreul. Al doilea candidat spune că 10+10 fac 30 și este dat afară. „Cât fac 10+10?”, îl întreabă evreul pe al treilea candidat. „Cât ați dori să facă?”, întreabă candidatul și este angajat. Aici nu discutăm… despre matematică și 1+1 nu fac 2. Anul viitor, vom comemora 100 de ani… nu spun cine a avut dreptate și cine a greșit, nu am acest drept… este foarte complicat”, a mai scris ambasadorul român.
La sfârșitul comentariului său, Sorin Vasile a adăugat: „Și cel mai important lucru… uitați-vă la francezi și germani… la reconcilierea lor. Durează ceva timp, nu-i așa? În final, au găsit însă o cale. Pentru un om cu funcția mea, este foarte complicat. Nu este ușor, este o problemă care ține de moralitate, economie, politică, geopolitică. Există prea mulți factori la mijloc”.
Ambasadorul Sorin Vasile a menționat că nu mai dorește să comenteze afirmațiile respective. „Am spus limpede că evenimentele din 1915 au fost dureroase și mi-am exprimat speranța că, așa cum Germania și Franța au găsit calea spre reconciliere, într-un viitor apropiat, țările din regiune vor găsi o cale de negociere”. Diplomatul român a refuzat să-și ceară scuze pentru declarațiile sale.