Ambasadorul SUA consideră că protestele din noiembrie de la București au fost „un pas imens către viitor”
„Cred că România a făcut recent un pas imens către un viitor extraordinar și, deși nu putem vedea ce se află înainte, am deplină încredere în cetățenii acestei mărețe țări în acest an electoral și în dorința lor de a avea un guvern care să-i slujească bine”, a declarat Klemm, miercuri, la Suceava.
Ambasadorul a amintit în discursul său de protestele de la începutul lunii noiembrie, când „zeci de mii de oameni s-au adunat în toată țara în mod pașnic pentru a cere schimbarea” și și-a exprimat speranța ca oamenii să meargă la vot pentru a alege lideri responsabili.
„Am fost impresionat îndeosebi de pasiunea tinerilor care își doresc un viitor mai bun, unul în care statul de drept triumfă și lupta împotriva corupției este regula. Sper că acei protestatari și alți oameni vor mărșălui din nou către secțiile de votare atunci când va sosi momentul să-și exercite puterea supremă, votul, pentru a alege persoane care vor fi lideri responsabili ai acestei națiuni și conducători ai cetățenilor săi”, a spus diplomatul.
Hans Klemm s-a întâlnit cu studenți ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, cărora le-a vorbit cu ocazia aniversării a 87 de ani de la nașterea lui Martin Luther King Jr.
Ambasadorul s-a întâlnit și cu primarul Ion Lungu, cu care a discutat despre orașul Suceava, iar edilul i-a prezentat oportunități de afaceri în zonă, inclusiv în zona metropolitană, în dezvoltarea infrastructurii, dar și în domeniul agricol.