Ambasadorul SUA Hans Klemm: Dacă nu ar fi existat corupție în România, s-ar fi construit mai repede autostrăzi
„Trebuie să felicit România pentru lupta împotriva corupției, pentru că această corupție este furt din resursele publice care sunt disponibile României. Dacă acea corupție nu ar fi apărut, acele resurse poate că ar fi mers în direcția construirii mai rapide de autostrăzi. (…) Am văzut statisticile potrivit cărora numărul de kilometri de autostradă este în continuare foarte mic, comparativ cu alte țări ale UE, inclusiv vecinii României”, a declarat ambasadorul, în timpul unui tur ghidat prin centrul Capitalei.
De asemenea, ambasadorul a spus că România primește asistență financiară din partea Uniunii Europene și că este necesară dezvoltarea capacității administrative pentru folosirea resurselor care sunt puse la dispoziția României.
„România este în mare parte, în continuare, în dezvoltare, se recuperează după dictatura sub care a trăit pentru o perioadă de timp atât de mare, după al Doilea Război Mondial. Au trecut doar 25-26 de ani de la Revoluție. România primește asistență din partea Uniunii Europene, fonduri structurale care vor permite în timp să își îmbunătățească infrastructura. Ca să folosească aceste fonduri, trebuie să dezvolte capacitatea administrativă, serviciul public cu aptitudini și talentat, capabil să folosească în cea mai bună și eficientă manieră resursele care sunt disponibile României”, a mai spus diplomatul.
Întrebat dacă a mers și în afara Bucureștiului, Klemm a spus: „Nu, dar voi merge foarte curând. Luna viitoare merg cu mașina la Craiova, la Timișoara, înapoi la Sibiu și Brașov. Astfel voi avea ocazia să vizitez o parte mai mare din România, să experimentez pe cont propriu infrastructura rutieră”.
Hans Klemm a avut, joi, și o întâlnire cu conducerea CSM, respectiv cu președintele și vicepreședintele Consiliului, Marius Badea Tudose și Bogdan Gabor, în cadrul căreia a reafirmat sprijinul SUA în identificarea și dezvoltarea unor mecanisme de susținere a independenței justiției, luptei împotriva corupției și a statului de drept în România.
„În cadrul vizitei, prilejuită de numirea Excelenței Sale, domnul Hans Klemm, în calitate de ambasador al Statelor Unite ale Americii la București, acesta a reafirmat sprijinul Statelor Unite ale Americii în identificarea și dezvoltarea unor mecanisme eficiente de colaborare care să susțină independența justiției, lupta împotriva corupției și statul de drept în România”, se arată într-un comunicat de presă al CSM.
Conform sursei citate, conducerea Consiliului a făcut o prezentare generală a rolului, structurii și atribuțiilor instituției, accentuând prioritățile stabilite pentru această perioadă: garantarea independenței sistemului judiciar și responsabilizarea acestuia, evaluarea impactului intrării în vigoare a noilor coduri civile și penale, formarea profesională a magistraților, luarea măsurilor pentru buna funcționare a instanțelor și parchetelor, formularea propunerilor de modificări legislative cu privire la legile justiției și demersuri privind recuperarea bunurilor provenite din infracțiuni.
„Conducerea Consiliului a apreciat preocuparea și sprijinul constant al misiunii diplomatice la București în susținerea acțiunilor de reformare a sistemului judiciar din România, fiind subliniată în mod deosebit colaborarea instituțională, inclusiv prin programe de formare și schimb de experiență dedicate judecătorilor și procurorilor români. De asemenea, în cadrul discuțiilor, s-a evidențiat buna colaborare dintre instituțiile reprezentative ale sistemului judiciar din România, dar și dintre Consiliu și celelalte puteri ale statului, în scopul continuăriinreformelor legislative din România, cu precădere cele vizând continuarea luptei împotriva corupției”, au precizat reprezentanții CSM.