Ambulanța București-Ilfov: Peste 1.300 de apeluri la ambulanță în ultimele 24 de ore, 70 de leșinuri în locuri publice
Peste 1.300 de apeluri au fost înregistrate la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov (SABI) în ultimele 24 de ore, mai mult de jumătate fiind pentru urgențe, dintre care 70 au fost leșinuri în locuri publice, a declarat marți, pentru MEDIAFAX, managerului SABI, dr. Alis Grasu.
„Este vorba despre 1.344 de cazuri înregistrate de luni dimineață, ora 8:00, până marți dimineață la aceeași oră. Dintre acestea, 685 au fost urgențe, dintre care 70, leșinuri în locuri publice. În același interval, au fost înregistrate 124 de lipotimii, dintre care 70 în locuri publice”, a precizat managerul SABI.
Potrivit dr. Grasu, în ultimele 24 de ore au mai fost șapte cazuri de persoane căzute în stradă și un înecat.
Alte solicitări au fost pentru suferințe cronice și alte evenimente medicale.
Managerul SABI recomandă persoanelor în vârstă și familiilor cu copii mici să evite deplasările prin soare la orele amiezii.
„Copiii mici trebuie feriți de expunerea la soare la orele amiezii. De fapt, grija față de copiii mici va fi una specială în aceste zile. Atât temperatura din cameră, cât și alimentația trebuie reglate în funcție de condițiile meteo. De asemenea, persoanele cu suferințe cronice cardiace, renale, neurologice sau cu diabet trebuie să respecte indicațiile medicilor”, a spus dr. Alis Grasu.
Capitala și județele Dolj, Olt, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Călărași și Ilfov se află, marți, sub cod portocaliu de caniculă, urmând să se înregistreze temperaturi de până la 38-40 de grade, potrivit unei avertizări emise luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).