Ambulanță SMURD aflată în misiune, lovită în plin de o mașină condusă de un spaniol băut
O ambulanță SMURD Dâmbovița aflată în misiune, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, în care erau șoferul, un pacient și alte trei persoane, a fost lovită în plin, într-o intersecție din municipiul Târgoviște, de o mașină condusă de un șofer spaniol aflat sub influența alcoolului.
Potrivit reprezentanților IPJ Dâmbovița, salvarea, în care se aflau conducătorul auto, doi paramedici, un pacient și vecinul acestuia se deplasa cu semnalele acustice și luminoase aprinse, dar într-o intersecție din orașul Târgoviște a fost izbită în plin de un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean spaniol în vârstă de 37 de ani, în care era pasageră o fată din Dâmbovița, de 20 de ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În urma impactului, ambulanța a fost proiectată pe spațiul verde al sensului giratoriu de pe Calea Domnească, din zona Doi Brazi.
„La Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște au ajuns trei persoane, șoferul spaniol, tânăra care îl însoțea și șoferul ambulanței SMURD, toți având leziuni ușoare. Șoferului spaniol de 37 de ani i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcolemiei, care la verificarea cu etilotestul era de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Primele date arată că acesta nu a acordat prioritate ambulanței aflată în misiune, cu un caz de urgență și care se deplasa cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmbovița, agent Adelina Torcica.
Pasagerul din ambulanță a scăpat nevătămat și a fost preluat de alt echipaj și transportat în siguranță la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, unde trebuia să ajungă pentru îngrijiri medicale, corespunzător bolii de care suferă, iar vecinul acestuia și cei doi paramedici s-au ales cu escoriații care nu au necesitat deplasarea la o unitate medicală.
Șoferului i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă deoarece gradul de alcoolemie stabilit impune doar o contravenție, polițiștii continuând ancheta pentru neacordare de prioritate.