Prima pagină » Știri » Ambulanțier concediat după a refuzat să ducă un pacient la spital, reangajat / Victima a murit la câteva zile după accidentul în care fusese implicată

Ambulanțier concediat după a refuzat să ducă un pacient la spital, reangajat / Victima a murit la câteva zile după accidentul în care fusese implicată

Ambulanțier concediat după a refuzat să ducă un pacient la spital, reangajat / Victima a murit la câteva zile după accidentul în care fusese implicată
Un șofer de la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj, concediat după ce, în luna septembrie a anului trecut, a refuzat să transporte victima unui accident de circulație la un spital din București, a fost reangajat. Pacientul a murit la câteva zile după accident.

Potrivit managerului Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, Constantin Mitroi, ambulanțierul a fost reangajat în baza unei decizii a Tribunalului Gorj, care nu este definitivă.

„Hotărârile date pe conflictele de muncă, de Tribunalul Gorj, pe fond, sunt executorii de drept, chiar dacă am cale de atac, trebuie să o pun în executare. O vom ataca, dar așteptăm motivarea, așteptăm sentința. El a invocat probleme de sănătate, noi nu am ținut cont de ele, pentru că dumnealui avea motive să nu vină la serviciu, dacă avea probleme din punctul de vedere al sănătății. Chiar dacă nu s-a simțit bine, trebuia să meargă la urgență și să-și ia de acolo medical, ori dumnealui a stat la serviciu în continuare. Este o decizie a instanței, nu o comentăm, l-am reangajat și asta este. Urmăm calea de atac și așteptăm finalul”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Constantin Mitroi, managerul SAJ Gorj.

Daniel Cojocaru a contestat în instanță hotărârea de încetare a contractului de muncă care a fost luată în acest an, reușind să revină pe post și a obținut chiar și plata salariilor din martie, până la reangajare.

Ambulanțierul a fost concediat, după ce, la sfârșitul anului trecut, a refuzat să transporte un pacient din Tismana, victimă a unui accident rutier, către un spital din București. Acesta a refuzat cursa invocând motive medicale.

Pacientul cu politraumatism și un hematom pe creier a fost operat într-un spital din Capitală, însă după trei zile a murit.

Foto: Mediafax Foto / Octav Ganea

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai bogate familii din lume au devenit și mai bogate în anul 2025