Amendă de 3.000 de lei pentru vicepreședintele CJ Covasna, după incidentele din Valea Uzului
Vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, Gruman Robert, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că în timpul incidentelor de la Valea Uzului nu a fost chemat la nicio discuție cu vreun jandarm, nu a semnat procesul verbal de contravenție la fața locului, nu l-a identificat nimeni și nimeni nu i-a cerut actele de identitate.
„Am primit prin poștă o copie a procesului verbal, dar nu prea se poate înțelege pentru ce am primit o amendă de 3.000 de lei. Din ceea ce am putut descifra, am primit amenda pentru că întâlnirea de la Valea Uzului din 6 iunie nu a fost anunțată organelor competente cu 48 de ore înainte de eveniment. Ceea ce este straniu este că, potrivit unora, Cimitirul din Valea Uzului nu este în județul Harghita, totuși Jandarmeria Harghita a fost cea care mi-a trimis amenda. Eu nici nu am fost chemat la o discuție cu vreun jandarm să mi se aducă la cunoștință motivele, nu am semnat procesul verbal la fața locului, nu m-a identificat nimeni, nu mi-a cerut nimeni actele de identitate. Eu nu știu la ora actuală pentru ce am primit amendă, pentru că am spus o rugăciune sau pentru că am fost în lanțul viu în jurul cimitirului. Voi contesta amenda”, a spus Gruman.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita, Gheorghe Suciu, a declarat, la rândul său, corespondentului MEDIAFAX, că Gruman are dreptul de a depune contestație sau plângere împotriva procesului verbal în termen de 15 zile de la comunicare.
„Sancțiunea contravențională a fost aplicată ca urmare a organizării și desfășurării unei adunări publice nedeclarate și neînregistrate la unitatea de jandarmi cu cel puțin 48 de ore înainte, așa cum prevede Legea nr. 60/ 1991, republicată. A mai fost aplicată încă o sancțiune altei persoane”, a spus Suciu.
În data de 6 iunie, de Ziua Eroilor, câteva sute de persoane au forțat intrarea în cimitirul internațional din Valea Uzului, după ce administrația locală a interzis accesul. Alte câteva sute de oameni, etnici maghiari, au format un lanț uman în fața cimitirului.