Amendă de aproape un miliard de lei vechi pentru o firmă din Constanța care vindea țigări netimbrate
O societate din municipiul Constanța a fost amendată cu aproape un miliard de lei vechi de către comisarii Gărzii Financiare pentru că vindea țigări netimbrate.
Potrivit comisarului șef al Gărzii Financiare Constanța, Cristian Radu, în urma unui control făcut la sfârșitul săptămânii trecute la sediul SC Don-Dum Invest SRL Constanța, au fost descoperite la comercializare peste 2.000 de pachete cu țigări din diverse sortimente (Kent, Marlboro, Parliament, Rothmans, Dunhil, Viceroy, Davidoff), care nu aveau aplicate timbrele pentru marcarea produselor din tutun.
Cristian Radu a precizat că societatea în cauză a fost amendată cu 90.000 de lei, iar cele peste 2.000 de pachete cu țigări au fost confiscate. De asemenea, comisarii Gărzii Financiare au aplicat și măsura complementară de suspendare a activității de comercializare a produselor accizabile pe o perioadă de trei luni.