Amenzi de 54.000 lei în 24 ore de la intrarea în vigoare a regulilor privind telefonul la volan
Polițiștii Brigăzii Rutierei au fost în teren sâmbătă, principalele artere din București pentru a depista șoferii care se abat de la regulile de circulație. În urma verificărilor, polițiștii au aplicat 64 de amenzi pentru folosirea telefonului mobil la volan, în 24 de ore de la intrarea în vigoare a noilor prevederi din Codul Rutier.
„În contextul noilor modificări legislative referitoare la utilizarea telefonului mobil în timpul deplasării pe drumurile publice, polițiștii rutieri au aplicat 64 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 54.000 lei, fără a fi constatate situații în care să fie necesară dispunerea măsurii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 zile”, se arată într-un răspuns al Brigăzii Rutiere transmis la solicitarea MEDIAFAX.
Începând din data de 12 octombrie, au intrat în vigoare reglementările privind sancționarea celor care scriu mesaje, transmit live, filmează sau vorbesc la telefon sau folosesc orice alt dispozitiv mobil în timpul condusului. În cazul în care aceste fapte sunt corelate cu alte încălcări ale regulilor de circulație, șoferii pot rămâne fără permis.
Noile reguli se aplică atât șoferilor de autovehicule cât și celor care conduc alte categorii de vehicule pentru care nu au nevoie de permis de conducere, cum ar fi bicicletele.