Ana Birchall, propusă interimar la Justiție după demisia lui Florin Iordache. Decizia rămâne la Iohannis

Publicat: 10 02. 2017, 15:00

This browser does not support the video element.

După demisia lui Florin Iordache, pentru asigurarea interimatului la Ministerul Justiției Sorin Grindeanu a propus-o pe Ana Birchall, ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

„Premierul Sorin Mihai Grindeanu a transmis astăzi președintelui României, Klaus Werner Iohannis, propunerea de nominalizare a ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, ministru interimar al Justiției”, a transmis Executivul prin intermediul unui comunicat de presă.

Propunerea a fost făcută în conformitate cu prevederile art. 106 și art. 107 alin. (3) și (4) din Constituția României, republicată, precum și cu cele ale art. 9 din Legea nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, mai menționează sursa citată. 
 
La scurt timp după anunțul venit din partea Executivului a venit și prima reacție a Anei Birchall, pe pagina sa de Facebook: „Îi mulțumesc premierului, președinților coaliției de guvernare, precum și colegelor și colegilor mei din PSD și ALDE pentru încrederea cu care m-au învestit, înțelegând totodată responsabilitatea imensă pe care o presupune portofoliul Justiției.
 
Voi face tot ceea ce îmi stă în putință pentru a îndeplini acest mandat cu profesionalism, seriozitate și echilibru. Îmi doresc ca alături de instituțiile care au atribuții și responsabilități în acest domeniu, de reprezentanți ai societății civile și mass media, precum și printr-un dialog transparent cu partenerii noștri externi să putem asigura bunul mers al justiției, ca o premisă fundamentală a unei democrații consolidate”, a scris Birchall. 
 
Cine este Ana Birchall
 
Ana Birchall, în vârstă de 43 de ani, este deputat PSD de Vaslui, actual membru al Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților și se află în PSD de 11 ani. Birchall a fost consiliera fostului ministru de Externe, Mircea Geoană, în Guvernul Năstase (2003-2004) și a fostului premier Victor Ponta, pe probleme de politică externă.
 
Ana Birchall s-a născut pe 30 august 1973, în orașul Mizil, județul Prahova. Este licențiată în Științe Juridice (Facultatea de Drept, Universitatea București), absolvind și în 1996 Facultatea de Drept și Relații Internaționale Nicolae Titulescu, ca șef de promoție.
 
A urmat cursurile de masterat în drept la Yale Law School din S.U.A. După absolvirea masteratului în drept a continuat studiile în cadrul Yale Law School, urmând cursurile de doctorat sub îndrumarea decanului Yale Law School. Dupa terminarea doctoratului a fost avocat colaborator în cadrul firmei de avocatură White & Case LLP, New York City,  S.U.A, lucrând în cazuri mari de insolvență precum: ENRON, MCI-Worldcom, United Airlines, US AIR , UPC și RSB, conform informațiilor publicate pe blogul său. 
 
În 2003, împreună cu familia, s-a întors în România, făcându-și debutul în politică. A lucrat la Ministerul Afacerilor Externe și Comisia pentru Politica Externă a Senatului. Din iulie 2008 a reluat colaborarea cu firma de avocatură White & Case LLP, fiind Șeful Grupului de Restructurări Financiare și Insolvență.  Din aprilie 2010 s-a alăturat firmei de avocatură Biriș, Goran în calitate de Șef al Grupului de Restructurări Financiare și Insolvență. Din ianuarie 2012 a colaborat cu firma de avocatură Mușat și Asociații – Restructuring and Insolvency până în iunie 2012, când a fost numită consilier al premierului de la acea vreme, Victor Ponta.
 
În decembrie 2012 a fost aleasă deputat în Colegiul uninominal nr. 5 Vaslui și a fost președinte al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci, membru în Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru aderarea României în spațiul Schengen și Președinte al Grupului parlamentar de prietenie România-India.
 
În aprilie 2014 a fost numită Înalt Reprezentant al Primului Ministru pentru afaceri europene și parteneriat cu Statele Unite ale Americii (funcție neretribuită, deținută până în octombrie 2015). În 11 decembrie 2016, Birchall a câștigat un nou mandat de deputat din partea PSD Vaslui, fiind membru al Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților.
 
Audiată ca martor în dosarul „Tony Blair”
 
Ana Birchall a fost audiată la DNA Ploiești ca martor în dosarul în care fostul premier, Victor Ponta, este acuzat că a primit 220.000 de euro pentru a-i asigura lui Sebastian Ghiță un loc eligibil la alegerile din 2012.
 
În septembrie, deputatul Ana Birchall scria pe pagina personală de Facebook detalii despre aducerea lui Tony Blair în România, în primăvara anului 2012, susținând că i s-a transmis foarte limpede că acesta nu va percepe onorariu. Ana Birchall sublinia că fost doar ”persoana care a mijlocit dialogul inițial și schimbul de contacte”, dar că nu s-a implicat în ”aspecte de natură financiară”, având în vedere că ”în calitate de secretar internațional al PSD era o obligație profesională de a propune organizarea unor evenimente, inclusiv cu invitați de marcă de peste hotare”, potrivit Mediafax. Precizările au venit după ce fostul premier Victor Ponta a afirmat că invitarea lui Tony Blair în România a fost făcută la inițiativa Anei Birchall.
 
Un scandal care a avut-o în centru s-a petrecut în perioada în care Birchall ocupa funcția de secretar executiv, în timpul mandatului de președinte al PSD deținut de Mircea Geoană, ea fiind nevoită să se retragă, în 2008, din funcție după ce în presă a apărut o înregistrare în care s-a crezut, la vremea respectivă, că ar fi fost surprinsă în timpul unui act sexual. Birchall a câștigat procesul pe care i l-a intentat ziaristului Iosif Buble, pe care l-a acuzat de denigrare a numelui ei, după ce acesta a publicat pe blogul său, în 2008, un filmuleț obscen, susținând că protagonista era Birchall, potrivit Mediafax.
 
Un alt scandal a survenit în 2009, când Birchall apărea într-o filmare în care îi dădea un teanc de 5.000 de euro președintelui PSD de atunci, Mircea Geoană, în biroul său din Kiseleff. Ulterior, Birchall a recunoscut că ea era protagonista filmării, însă a susținut că era vorba despre o donație pentru partid, care ar fi fost înregistrată ca atare legal și publicată în Monitorul Oficial.
 
După ședința de Guvern de joi, ministrul Justiției, Florin Iordache, a anunțat că își dă demisia, în urma protestelor masive din ultimele două săptămâni. 
 
„De când a venit la Ministerul Justiției mi-am propus și am efectuat toate demersurile legale pentru a remedia o serie de probleme existente și destul de sensibile. Așa cum ați văzut, toate inițiativele asumate sunt legale și constituționale. Proiectele propuse lansate în dezbatere publică, în dezbatere parlamentară. Pentru opinia publică nu a fost suficient, drept pentru care am decis să-mi înaintez demisia din funcție”, a spus Iordache.

Decizia vine la trei săptămâni de la izbucnirea scandalului legat de ordonanța de modificare a codurilor penale. După ce pe 18 ianuariie președintele Klaus Iohannis a descins la ședința de guvern avertizând asupra proiectelor de OUG privind grațierea și codurile penale, la o săptămână, Iordache a anunțat că s-a aprobat ordonanța de urgență care redefinește abuzul în serviciu. Decizia a scos în stradă sute de mii de români, în cadrul celor mai mari proteste de după Revoluție încoace. 

Forin Iordache a susținut încă de la început că-și asumă „în totalitate” decizia promovării ordonanței 13. 

„În cursul elaborarii actelor normative, direcțiile de specialitate și-au exprimat opiniile. În cursul procedurii de elaborare, au fost păreri pro și contra, oportunitatea o stabilește ministrul. Nu este corect ca ultima responsabilitate să fie a ministrului care semnează. Oportunitatea este a ministrului și îmi asum și am semnat pentru ele (n.r. actele normative). Mi le asum în totalitate”, a declarat Florin Iordache, la vremea respectivă.