ANAF a vândut o vilă a familiei Voiculescu
Potrivit anunțului Agenției Naționale de Administrare Fiscală, statul a obținut 4,55 milioane lei de la o persoană fizică pentru vila din str. Av. Mircea Zorileanu nr. 80, sector 1, București. Imobilul a aparținut Corinei Voiculescu, iar aici s-a aflat sediul firmei Crescent.
La licitația de luni, o singură persoană a fost interesată, iar aceasta a depus oferta într-un plic sigilat. Potrivit anunțului, câștigătorul va primi un teren în suprafață de 576 mp și construcțiile situate pe acesta: locuință cu regim de înălțime D+P+E+M cu suprafață construită la sol de 193,7 mp și garaj cu suprafață construită la sol de 17,66 mp.
În august 2014 Curtea de Apel București i-a condamnat definitiv, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, pe Sorin Pantiș, fost ministru, la șapte ani de închisoare, și pe Corneliu Popa, fost director al Agenției Domeniilor Statului, la opt ani de închisoare.
Instanța a dispus confiscarea mai multor imobile apaținând inculpaților, printre care sediile posturilor de televiziune Antena și cel al grupului de firme Grivco. Totodată, magistrații de la Curtea de Apel București au decis confiscarea de la Dan Voiculescu a penthouse-ul din Șoseaua Kisseleff, cu o valoare estimată de 250.000 de euro. De asemenea, s-a decis și confiscarea sumei de 3.515.756,4 dolari plus TVA aferent, chiria pe care Dan Voiculescu a încasat-o în baza contractului de închiriere a spațiului Grivco de către Romtelecom. Pentru recuperarea acestei sume, instanța a dispus confiscarea bunurilor mobile și imobile și a banilor din conturile firmelor la care Voiculescu figura ca împuternicit, beneficiar real, asociat sau administrator, situate în țară sau în străinătate.
Instanța a mai dispus, în cazul lui Voiculescu, confiscarea unor sume de bani pe care le are în conturi pâna la concurența sumei de 15 milioane de lei, la BRD, și pâna la concurența sumei de cinci milioane de lei, la RBS Bank.
De asemenea, pe lângă sumele reprezentând contravaloarea acțiunilor donate de Dan Voiculescu celor două fiice ale sale, de la acestea s-a dispus confiscarea sumelor donate în urma închirierii spațiului Grivco către Romtelecom.