Prima pagină » Știri » ANALIZĂ: Cele 19 ore dintre viață și moarte. Putea să fie salvată Alexandra?

ANALIZĂ: Cele 19 ore dintre viață și moarte. Putea să fie salvată Alexandra?

ANALIZĂ: Cele 19 ore dintre viață și moarte. Putea să fie salvată Alexandra?
A durat 19 ore până când Poliția a reușit să găsească, în Caracal, locația în care se presupune că Alexandra, fata de 15 ani, a fost omorâtă și arsă. STS spune că e datoria companiei de telefonie mobilă să identifice locația. Polițiștii s-au învârtit însă pe străzi, în timp ce copila a fost ucisă.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, aria furnizată de STS avea circa 2 km pătrați.

Aceleași surse spun că lucrurile au decurs în felul următor:

– ora 11 dimineața (data de 25 iulie), Alexandra a sunat de 3 ori la 112

– căutările au început fără mandat, deoarece legislația în vigoare nu presupune niște date clare privind mandatele de căutare în cazul dispăruților

– primul mandat a fost obținut la ora 18, pe baza locațiilor STS, iar percheziția a avut loc la ora 20.00

– un nou mandat de localizare a fost cerut la ora 2 noaptea

– la ora 6 dimineața, polițiștii au primit mandatul și au intrat în casa lui Gheorghe Dinca.

Conform oficialilor IGPR, STS a transmis însă trei locații eronate, iar echipajele au reușit să ajungă la imobilul în care era victima abia după 19 ore. Cu alte cuvinte, polițiștii s-au învârtit pe străzi în Caracal, în timp ce fata era ucisă.

Alexandra a apucat să sune la 112 de trei ori, oferind chiar detalii, după cum a anunțat Serviciul de Telecomunicații Speciale.

„Al doilea apel a fost preluat de operatorul 112, la ora 11:06:25
– 11:06:55: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției
– 11:07:53: dispecerul Poliției a preluat apelul, fiind în legătură directă cu apelanta;
Pe timpul discuției cu dispecerul de la Poliție, apelanta nu a reușit să furnizeze date privind adresa/locația în care se află, dar a furnizat o adresă de pe o carte de vizită pe care o găsise în locația în care se afla. Apelanta a menționat că nu știe dacă adresa de pe cartea de vizită este cea în care se află la momentul apelului.

Al treilea apel a fost preluat de operatorul 112 la ora 11:12:36
– 11:12:43: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției
– 11:12:51: dispecerul Poliției a preluat apelul, fiind în legătură directă cu apelanta;
Ulterior, pentru a obține informații suplimentare referitor la locul în care se afla apelanta, operatorul 112 a încercat de nouă ori să reapeleze numărul de pe care s-a efectuat apelul, la toate aceste apeluri intrând mesageria vocală”, a transmis STS.

STS a anunțat că nu identifică locul telefonului și nici celula operatorului de telefonie prin care se efectuează apelul.

„Toate aceste informații sunt furnizate de către furnizorul rețelei publice mobile de telefonie la inițierea apelului, sub forma unor sectoare de cerc și sunt disponibile la nivelul operatorilor și dispecerilor implicați în gestionarea cazului”, se arată în comunicatul STS.

Conform unui comunicat al ANCOM din noiembrie 2016, sistemul național unic pentru apeluri de urgență poate stabili cu o mai bună acuratețe poziția celor care solicită ajutor la numărul de urgență 112, inclusiv prin aflarea latitudinii și longitudinii la care e apelantul.

Principalul suspect se numește Gheorge Dincă, are 57 de ani și este tată a 3 copii. Fiica bărbatului trăiește în Timișoara, iar băieții sunt plecați la muncă în străinătate. Gheorghe Dincă nu a recunoscut nicio faptă în fața procurorilor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?