ANAT: Pentru al treilea an consecutiv MDRT nu ne sprijină pentru promovarea internă

Publicat: 14 08. 2012, 14:18
Actualizat: 02 02. 2019, 16:19

ANAT solicită pentru al treilea an consecutiv sprijinul MDRT, pentru a face cunoscute programele speciale, astfel încât să fie demolat mitul conform căruia „în România e scump și prost”, a anunțat marți asociația, potrivit căreia statul nu s-a implicat nici în acest an în promovarea internă.

„Pentru al treilea an consecutiv solicităm sprijinul MDRT pentru a face cunoscute aceste programe speciale, astfel încât să demolăm mitul conform căruia în România e scump și prost. Dimpotrivă, trebuie să învățăm românii să aleagă cea mai bună ofertă, și anume cu ajutorul unui agent de turism, alegând programele și perioadele speciale și efectuând rezervările din timp”, a declarat marți într-un comunicat președintele ANAT, Corina Martin.

Ea a adăugat că până în prezent asociațiile nu au fost sprijinite în acțiunile de promovare internă de către MDRT.

„Consider însă că statul are obligația de a se implica în atragerea românilor în vacanțe în România, pentru a sprijini dezvoltarea turismului românesc. Așteptăm să se producă schimbarea de mentalitate și de direcție”, a mai spus Martin.

ANAT a lansat marți programul „Zile gratuite de vacanță”, realizat in parteneriat cu hotelierii din România, care include oferte speciale precum acordarea unui număr de zile gratuite de vacanță după modelul „5=7”.

„Asta înseamnă că turistul plătește cinci nopți și stă șase sau chiar șapte”, se arată într-un comunicat al ANAT.

Programul face parte din proiectul „Vacanță în țara mea” 2012, proiect care reunește mai multe campanii promoționale distincte, precum „Înscrieri timpurii”, „Litoralul pentru toți”, „O săptămână la munte”, „Săptămâna de refacere balneară”, „Vacanța la țară” sau „Delta Dunării pentru toți”.