Prima pagină » Știri » Anchetă a DSP Bacău, după ce 18 elevi vaccinați diftero-tetanic au ajuns la spital

Anchetă a DSP Bacău, după ce 18 elevi vaccinați diftero-tetanic au ajuns la spital

Anchetă a DSP Bacău, după ce 18 elevi vaccinați diftero-tetanic au ajuns la spital
Direcția de Sănătate Publică Bacău a declanșat, joi, o anchetă după ce 18 elevi de clasa a VIII-a au ajuns la spital după ce au fost vaccinați diftero-tetanic, în cadrul campaniei naționale de imunizare împotriva tetanosului și difteriei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit autorităților sanitare băcăuane, cei 18 elevi care au ajuns la Spitalul Municipal Onești provin de la două școli din comuna Gura Văii, iar miercuri au fost vaccinați de același medic de familie împotriva difteriei și tetanosului.

Conform surselor citate, 22 din cei 23 de copii imunizați au început să aibă diferite simptome, la două ore de la vaccinare, astfel că medicul de familie le-a administrat elevilor un antialergic, precum și calciu, după care a solicitat intervenția unei ambulanțe. Cinci dintre copii, care acuzau dureri în locul în care au fost vaccinați, au fost preluați de echipajele medicale ale ambulanțelor, alți 13 fiind transportați la spital de către părinți, cu mașinile personale.

„Reacțiile adverse după administrarea vaccinului nu au avut implicații majore asupra stării de sănătate a copiilor, toți aceștia fiind trimiși la domiciliu de către medicul pediatru care i-a consultat clinic. Astăzi (n.r.-joi) am început o anchetă în acest caz, echipa de specialiști aflată acum pe teren evaluând condițiile de păstrare a vaccinului și tehnica de administrare a acestuia de către medicul de familie”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Bacău, Anda Dumitrescu.

De asemenea, autoritățile sanitare băcăuane au dispus sistarea vaccinării cu două din cele trei loturi aflate la medicii de familie, imunizarea împotriva difteriei și tetanosului continuând doar cu un singur lot de vaccin.

Ministerul Sănătății a anunțat, joi, că a oprit două loturi de vaccin diftero-tetanic și a dispus analizarea lor de către Agenția Națională a Medicamentului, după ce au fost înregistrate 53 de posibile reacții adverse după vaccinare, la elevi din cinci județe.

La solicitarea Ministerului Sănătății, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică București a făcut o analiză cu privire la posibilele reacții adverse înregistrate în urma utilizării vaccinului diftero-tetanic care se administrează, gratuit, elevilor de clasa a VIII-a, în cadrul Calendarului obligatoriu de vaccinare, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății, transmis joi agenției MEDIAFAX.

Potrivit Ministerului Sănătății, în urma analizei s-a constatat că au fost înregistrate 53 de cazuri de posibile reacții adverse post-vaccinare (RAPI), în cinci județe. Din cele 53 de cazuri, 41 sunt vaccinări din două loturi achiziționate în 2013 și 2014.

Toate posibilele cazuri de reacții adverse post-vaccinare se află în investigare, a precizat sursa citată.

Totodată, pentru a se exclude problemele de calitate ale vaccinului, Ministerul Sănătății a decis oprirea celor două loturi identificate de la utilizare până la obținerea rezultatelor analizei de calitate, care va fi efectuată de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.

Autoritățile sanitare au anunțat reprezentanții producătorului vaccinului despre situația apărută.

„Facem precizarea că, până în prezent, au fost înregistrate manifestări ușoare și tranzitorii, care s-au remis spontan și nu au pus în pericol sănătatea elevilor. Vaccinarea este o metodă de imunizare activă, profilactică, împotriva unor boli, prin inocularea unui vaccin. Menționăm că, administrarea vaccinurilor presupune și posibila apariție a unor reacții post- vaccinare normale (reacții locale, durere locală, febră de scurtă durată etc.)”, a mai arătat Ministerul Sănătății.

Nouă copii de 14 ani, elevi în clasa a VIII-a la o școală din Curtea de Argeș, au ajuns la spital, marți seară, acuzând stări de rău, la scurt timp după ce au fost vaccinați cu ser diftero-tetanic în cadrul campaniei de vaccinare derulate de autorități în unitățile de învățământ din județul Argeș.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu