Anchetă a Poliției Covasna, după ce șeful de la Protecția Consumatorului a fost bătut într-o benzinărie

Anchetă a Poliției Covasna, după ce șeful de la Protecția Consumatorului a fost bătut într-o benzinărie
Publicat: 04/10/2015, 15:31
Actualizat: 04/10/2015, 16:27

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Covasna, Nicoleta Marin, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că la sediul instituției a fost depusă, vineri, o plângere pentru loviri și alte violențe, iar polițiștii au declanșat o anchetă.

„Din primele cercetări reiese că persoana în cauză ar fi fost agresată în incinta unei benzinării din Sfântu Gheorghe. Cercetările continuă și urmează a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Principalul suspect în acest caz a fost identificat, fiind vorba de un bărbat de 35 de ani din Sfântu Gheorghe”, a spus Nicoleta Marin.

Potrivit sursei citate, bărbatul este cercetat în stare de libertate, pentru loviri și alte violențe.

Șeful Comisariatului pentru Protecția Consumatorului Covasna, Mircea Diacon, a arătat, vineri, într-un comunicat de presă, că în cursul dimineții a fost agresat într-o benzinărie din municipiul Sfântu Gheorghe, unde se afla împreună cu câțiva colegi.

El a precizat că a fost lovit cu pumnii de două persoane necunoscute, după care acestea au fugit printre blocurile din zona gării.

În comunicatul citat, Diaconu a amintit și de un incident produs în primăvară, de Zilele municipiului Sfântu Gheorghe, când autoturismul de serviciu al CJPC Covasna, parcat la sediul instituției, a fost „devalizat prin lovire de către persoane rămase neidentificate”.

Șeful CJPC Covasna, care a suferit o fractură de piramidă nazală, și-a scos certificat medico-legal, necesitând 16 zile de îngrijiri medicale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
Prognoza meteo actualizată. Canicula se extinde în mai multe județe. Harta cu zonele fierbinți
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Cum au murit bogații lumii pe iahtul nauragiat în apele Siciliei
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Pauza de 5 secunde ar putea ajuta cuplurile să treacă peste certuri