Anchetă a Poliției în cazul unui adolescent care s-a aruncat de la un etaj al internatului liceului

Publicat: 15 02. 2012, 09:44
Actualizat: 24 07. 2012, 09:02
Poliția Vaslui a declanșat o anchetă în cazul unui adolescent din localitatea vasluiană Albești, elev în clasa a X-a la Grupul Școlar Industrial "Ion Mincu" din Vaslui, care a încercat să se sinucidă, aruncându-se de la etajul al treilea al internatului liceului unde este cazat.

Potrivit unor surse din conducerea Grupului Școlar Industrial "Ion Mincu", elevul, Dănuț Macovei, în vârstă de 17 ani, a recurs, duminică, la acest gest din cauza indiferenței cu care ar fi fost tratat de către prietena sa în ultimul timp. Cei care au anunțat ambulanța au fost colegii de cameră, el fiind transportat, în primă fază, la Spitalul Județean de Urgență din Vaslui.

În urma incidentului, adolescentul și-a fracturat o mână și un picior și, din cauza complicațiilor suferite, a fost transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. În prezent, starea elevului este stabilă.

Potrivit Oanei Ciobanu, ofițer în cadrul IPJ Vaslui, Poliția a declanșat, luni, o anchetă în acest caz, până acum neexistând suspiciuni cu privire la comiterea vreunei infracțiuni.

Dănuț Macovei a mai avut o tentativă de suicid în urmă cu două săptămâni, însă atunci a fost oprit de către un coleg pe pervazul geamului, în timp ce încerca să se arunce în gol. (Mediafax)