Anchetă blocată în cazul polițiștilor ce aveau mistreți braconați în portbagajul mașinii de serviciu: S-au îmbolnăvit și sunt în spital
Ancheta disciplinară în cazul celor doi polițiști de frontieră vasluieni prinși în timpul serviciului cu porci mistreți în portbagajul mașinii de patrulare a fost suspendată pe motiv că polițiștii s-ar fi îmbolnăvit, fiind necesară internarea lor în spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ofițerul și agentul din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Vaslui, cercetați de poliție pentru braconaj, au scăpat, deocamdată, de ancheta disciplinară declanșată în regim de urgență în cazul lor după ce aceștia au anunțat că nu se vor mai prezenta în perioada următoare la serviciu.
De fapt, cei doi polițiști de frontieră care la începutul lunii iulie au fost prinși cu doi porci mistreți în mașina de serviciu în timp ce se aflau în misiune de patrulare pe frontiera de est a României s-ar fi îmbolnăvit, având nevoie de spitalizare.
„Conform procedurii, s-a suspendat orice cercetare disciplinară în cazul celor doi polițiști de frontieră anchetați de Poliția Română pentru braconaj. Chiar dacă acea comisie de disciplină stabilită pentru cercetarea cazului lor ar lua o hotărâre, aceasta nu poate fi aplicată până când polițiștii de frontieră nu se externează din spital, acolo unde au anunțat că se află în prezent”, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui, Nelu Zaharia.
Doi polițiști de frontieră din Vaslui sunt cercetați penal pentru braconaj după ce o patrulă de siguranță publică a descoperit doi porci mistreți în portbagajul mașinii de serviciu cu care aceștia se aflau în misiune pe frontiera de est a României.
Potrivit informațiilor oferite de polițiștii vasluieni, ofițerul și agentul din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Vaslui au fost prinși pe un drum agricol de pe raza orașului Murgeni cu cei doi porci mistreți în portbagajul mașinii de serviciu, în urma unei sesizări făcută de administratorul fondului de vânătoare din zonă. În urma cercetărilor, lucrătorii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au stabilit că mistreții fuseseră braconați de un vânător, iar apoi urcați în mașina cu care cei doi polițiști de frontieră patrulau pe granița de est a României.
Pe lângă ancheta penală, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași a dispus cercetarea prealabilă, în regim de urgență, a celor doi polițiști de frontieră, ei riscând desfacerea contractului de muncă.
Cercetarea disciplinară a celor doi polițiști de frontieră, în vârstă de 35, respectiv 26 de ani, este făcută de biroul specializat al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași.