Anchetă după ce un copil a căzut de la 4 metri înălțime în Sala Polivalentă din Cluj

Publicat: 13 03. 2016, 13:21

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Daniel Boie, a declarat, duminică, corespondentului MEDIAFAX că verificările includ atât conducerea Sălii Polivalente, cât și antrenorul care însoțea grupul de copii și părinții
minorului.

„Polițiștii clujeni s-au autosesizat și fac cercetări pentru vătămare din culpă în urma incidentului petrecut sâmbătă seara în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, când un copil a fost rănit. Nu s-a depus nicio plângere în acest acaz. Noi verificăm circumstanțele în care a avut loc incidentul și se solicită informații atât de la conducerea Sălii Polivalente, cât și de la antrenorul cu care era copilul și de la părinții acestuia”, a spus Boie.

Reprezentanții Sălii Polivalente au declarat, duminică, la rândul lor, că un băiețel în vârstă de 9 ani a asistat, sâmbătă seara, împreună cu alți circa 20 de colegi de la secția de juniori ai unei echipe de baschet, la un meci al echipei de seniori și a căzut de la o înălțime de circa 4 metri de la o tribună.

„Băiețelul a căzut în spatele tribunei retractabile, care se folosește doar la anumite evenimente sportive. A rămas o gaură în urma construcției. A fost un defect de construcție. Noi am sesizat de un an și jumătate
constructorul, au intervenit dar nu au remediat. Trebuie să stabilim exact cum s-a întâmplat să cadă acel copil de la o înălțime de circa 4 metri. Nu vom mai folosi acea tribună retractabilă până nu se remediază problema”, au spus sursele citate.

Directorul medical al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj, Călin Lazăr, a declarat și el că băiețelul a suferit un traumatism cranio-cerebral și și-a fracturat mâna stângă, acesta fiind ținut în noaptea de sâmbătă spre duminică în spital, sub supraveghere medicală.

„Mai rămâne și duminică internat, sub supraveghere. I s-au făcut toate investigațiile. Prognosticul este bun, nu pune probleme neurochirurgicale”, a spus Lazăr.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Cluj-Napoca transmis, duminică, primarul Emil Boc a dispus constituirea unei comisii tehnice de anchetă coordonată de viceprimarul Gheorghe Șurubaru care va stabili circumstanțele și cauzele producerii incidentului, precum și responsabilitățile tuturor factorilor implicați (constructor sală, furnizor echipamente, organizator evenimente, administrare sală).

„De asemenea, comisia va dispune măsurile necesare pentru a preveni astfel de evenimente în viitor”, se arată în documentul citat.

Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a fost inaugurată în octombrie 2014, în urma unei investiții de circa 70 de milioane de lei. Este administrată de o societate comercială și condusă de un Consiliu de Administrație numit de Consiliul Local Cluj-Napoca.