Prima pagină » Știri » ANCHETĂ. Fiul lui Sile Cămătaru a fost ridicat de polițiști după ce a accidentat grav un bătrân și a fugit de locul faptei!

ANCHETĂ. Fiul lui Sile Cămătaru a fost ridicat de polițiști după ce a accidentat grav un bătrân și a fugit de locul faptei!

ANCHETĂ. Fiul lui Sile Cămătaru a fost ridicat de polițiști după ce a accidentat grav un bătrân și a fugit de locul faptei!

Unul dintre băieții liderului interlop Vasile Balint, alias Sile Cămătaru, a fost reținut de polițiștii bucureșteni după ce, la sfârșitul anului trecut, a accidentat grav, pe trecerea de pietoni, un bărbat în vârstă de 61 de ani și a fugit apoi de la locul incidentului. În același timp, acesta era urmărit național după ce a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 12 ani și 8 luni pentru trafic de persoane.

Potrivit unor surse judiciare, Victor Ionuț Vîlcu, în vârstă de 31 ani, a fost prins, miercuri, de polițiștii Brigăzii Rutiere, după ce mașina în care se afla, ca pasager, a fost oprită în trafic. Acesta fusese identificat de ofițerii Biroului Accidente cu Autori Necunoscuți Sector 4, care au avut în lucru un accident înregistrat la jumătatea lunii decembrie a anului trecut. Atunci, un bărbat de 61 de ani a fost lovit, pe o trecere de pietoni, iar șoferul vinovat a fugit de la fața locului.

După mai bine de trei luni de verificări, polițiștii au stabilit că, la volan se aflase Victor Ionuț Vîlcu, un individ care, de fapt, nu deține permis de conducere. Mai mult, acesta era și urmărit după ce pe numele fusese emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 12 ani și 8 luni, într-un dosar de trafic de persoane.

Sursele citate au precizat, pentru Gândul.ro, că Victor Ionuț Vîlcu  este un fiu al lui Sile Cămătaru, rezultat dintr-o relație paralelă a liderului interlop, dar recunoscut de acesta la Oficiul Stării Civile.

Vîlcu a fost deja încarcerat la Penitenciarul Rahova, pentru executarea pedepsei la care a fost deja condamnat, urmând să fie cercetat, în continuare, pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și fugă de la locul accidentului.

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele

Citește și