Anchetă în Dolj, după ce un copil ar fi fost sechestrat și obligat să lucreze
Purtătorul de cuvânt al Poliției Dolj, Alin Apostol, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că polițiștii cercetază doi bărbați pentru lipsire de libertate, după ce, la începutul săptămânii, ar fi sechestrat un minor pe care l-ar fi obligat să muncească la o stână.
Copilul în vârstă de 13 ani ar fi fost luat de cei doi bărbați din curtea casei în care locuia cu bunica și dus la o stână, la marginea localității Breasta, unde cei doi i-ar fi cerut să muncească.
După două ore, copilul a plecat de la stână și și-a sunat unchiul să vină să îl ia.
„Unchiul l-a dus pe copil la spital pentru că avea stări anxioase și a depus și plângere la Poliție pentru lipsire de libertate”, a declarat Alin Apostol.
Cei doi ciobani au fost deja audiați de Poliție, ei declarând că băiatul a mai lucrat la ei, dar acum nu i-au mai convenit banii pe care urma să îi primească.
Procurorul de caz urmează să decidă dacă cei doi vor fi cercetați în libertate sau în stare de arest.
Direcția pentru Protecția Copilului Dolj a declanșat, de asemenea, o anchetă pentru a stabili în ce condiții trăiește copilul.