Prima pagină » Știri » Ancheta în dosarul Revoluției se extinde: „S-a creat aparența unui război civil”. De ce este acuzată „noua conducere de după 1989″

Ancheta în dosarul Revoluției se extinde: „S-a creat aparența unui război civil”. De ce este acuzată „noua conducere de după 1989″

Ancheta în dosarul Revoluției se extinde: „S-a creat aparența unui război civil
Procurorii militari ai Parchetului General au anunțat extinderea urmăririi penale, in rem, în Dosarul Revoluției, cu privire la infracțiuni contra umanității. Procurorii arată că „pentru păstrarea puterii, noua conducere politică și militară de după 1989 a determinat uciderea, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane". Procurorii mai arată că, prin dezinformările și manipulările lansate în acea perioadă de la nivel oficial, „s-a creat aparența unui război civil". Divizarea conducerii Armatei, difuzarea de ordine și informații false care au avut drept urmare lupte între armată și miliție sau între unități ale acelorași arme, ar fi avut ca scop „preluarea puterii și legitimarea noilor lideri".

ProcuroriI militari ai Secției Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus extinderea urmăririi penale, in rem (asupra faptelor), în Dosarul Revoluției, cu privire la infracțiuni contra umanității.

„Din actele dosarului rezultă că pentru păstrarea puterii, prin acțiunile desfășurate și măsurile dispuse, noua conducere politică și militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împușcare, vătămarea integrității fizice și psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane”, arată procurorii, într-un comunicat de presă.

Procurorii susțin că a existat un atac generalizat, care se circumscrie infracțiunii contra umanității, prin faptul că au avut loc incidente armate într-un număr mare de localități.

„Din modul în care s-a produs acest atac reiese existența unui plan după care s-a acționat, plan care a urmărit crearea unei stări de confuzie în rândul forțelor armate, prin divizarea conducerii Ministerului Apărării Naționale și difuzarea unor ordine, rapoarte și informații false, scoaterea în stradă și înarmarea populației, respectiv crearea aparenței unui „război civil” în care să se confrunte unități înarmate aparținând Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne sau aceluiași minister, în scopul preluării puterii și legitimării noilor lideri. În realizarea acestui plan s-a apelat la Televiziunea Română care a transmis comunicate alarmiste și uneori false, la tăierea legăturilor telefonice și aducerea la conducerea ministerelor de forță a unor foste cadre militare loiale noii conduceri politico-militare, cu consecința generării unui „război” psihologic și mediatic care a condus la producerea a numeroase victime„, arată procurorii.

Procurorii anunță că cercetările vor fi reluate cu privire la toate faptele care au făcut obiectul dosarului 11/P/2014, care a fost clasat, inclusiv cu privire la faptele comise după 22 decembrie 1989.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, pe 17 iunie 2016, confirmarea redeschiderii urmăririi penale în dosarul Revoluției în urma cererii formulate de fostul prim procuror adjunct al Parchetului General, Bogdan Licu.

Citește și