Anchetă la Ambulanța Bârlad, de unde doi tineri au furat o autospecială și s-au răsturnat cu ea

Anchetă la Ambulanța Bârlad, de unde doi tineri au furat o autospecială și s-au răsturnat cu ea
Serviciul de Ambulanță Vaslui a declanșat o anchetă la Substația Bârlad pentru a se stabili în ce condiții a putut fi furată o autosanitară din curtea unității, în timp ce mai mulți angajați se aflau în stație, ambulanța fiind implicată ulterior într-un accident în urma căruia un tânăr a murit.
Publicat: 25/08/2012, 17:31
Actualizat: 28/09/2018, 03:49

Serviciul de Ambulanță Vaslui a declanșat o anchetă la Substația Bârlad pentru a se stabili în ce condiții a putut fi furată o autosanitară din curtea unității, în timp ce mai mulți angajați se aflau în stație, ambulanța fiind implicată ulterior într-un accident în urma căruia un tânăr a murit.

Din primele verificări făcute de conducerea Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui s-a constatat că autospeciala a fost furată de mai mulți tineri în timp ce în curtea Substației Bârlad nu se afla niciun angajat, toate cele patru echipaje de serviciu fiind în acel moment în clădirea unității.

Pe înregistrările video ale camerelor de supraveghere se observă că în autosanitară s-au urcat trei indivizi, deși, în urma accidentului, au existat două victime – un tânăr de 21 de ani, care și-a pierdut viața, și un altul de 18 ani care a fost rănit, acesta din urmă fiind și cel care a condus ambulanța.

„Echipajul de pe ambulanța furată s-a întors de la o urgență undeva în jurul orei 24.00. Imediat ce au ajuns în substație, șoferul și asistenta au început o serie de activități specifice, cum ar fi curățenia în autosanitară și încărcatul aparaturii medicale. Ulterior, cei doi au intrat în clădirea substației pentru a întocmi o serie documente, ambulanța fiind lăsată cu cheile în contact, în timp ce ușile ar fi fost încuiate din telecomanda de rezervă. Deocamdată nu se știe în ce condiții au reușit să intre în autosanitară, din înregistrările video observându-se că trei tineri au urcat în mașină pe ușa din dreapta-față”, a declarat, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX, managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.

Potrivit sursei citate, ambulanța a fost furată la ora 01.45, iar accidentul a avut loc la ora 02.02, așa cum reiese din datele furnizate de Serviciul de Telecomunicații Speciale. În intervalul celor 17 minute de când au furat autosanitara, tinerii au traversat municipiul Bârlad, au ajuns până în localitatea Perieni, situată la 12 kilometri, după care s-au întors spre oraș. La intrarea în Bârlad, tânărul de 18 ani aflat la volan, care nu are permis de conducere, a pierdut controlul direcției din cauza vitezei excesive, iar mașina a ieșit de pe șosea. Ambulanța s-a rostogolit de mai multe ori în lanul de floarea soarelui de pe marginea drumului, fiind distrusă în totalitate.

Tânărul de 21 de ani de pe scaunul din dreapta-față a murit pe loc, în timp ce prietenul său aflat la volan a suferit policontuzii. De altfel, tot el a fost și cel care ar fi sunat la numărul de urgență 112, la 8 minute de la producerea accidentului, pentru a solicita intervenția unei ambulanțe, fără a preciza că este vorba despe un accident.

„Cel care a sunat la 112 și a vorbit cu dispecerul de serviciu nu a făcut referire la vreun accident. Un echipaj aflat în stație a plecat la solicitare și abia când a ajuns la locul indicat a văzut că de fapt este vorba de o ambulanță de-a noastră, distrusă în totalitate în lanul de floarea soarelui. Noi vom continua propria anchetă să vedem cum de a fost posibil să fie furată o autosanitară din stație și, în funcție de rezultatele cercetărilor, vom lua și eventualele măsuri disciplinare împotriva persoanelor vinovate”, susține Aurora Popa.

Tinerii care au furat ambulanța, originari din Bârlad, veniseră în vacanță din Italia, iar înainte de producerea accidentului au petrecut la bâlciul anual organizat în această perioadă în municipiu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...