Cei șase elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 1 Hilișeu-Horia au fost descoperiți cu răni pe brațe de către o echipă a Direcției de Sănătate Publică, care vizitează oamenii la domiciliu pentru asigurarea unor servicii medicale.
Elevii, care au între 13 și 14 ani, au recunoscut, potrivit primarului comunei Hilișeu-Horia, Ioan Butnaru, că au accesat jocul „Balena Albastră, din curiozitate.
„Cel puțin șase copii am depistat. Echipa comunitară care străbate comuna în lung și-n lat pe probleme de asistență medicală comunitară și mediere sanitară a constatat acest fenomen la niște tineri de 13-14 ani. Echipa a mers acasă, la domiciliile lor, și așa a făcut descoperirea. Am fost sesizați noi, noi am sesizat, la rândul nostru, școala, dar școala a avut o atitudine foarte nepotrivită. Ceva de genul «așa,și?”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, primarul comunei Hilișeu-Horia, Ioan Butnaru.
Edilul, supărat că reprezentanții școlii au tratat cu indiferență sesizarea sa, a seizat, joi, Poliția.
„Astăzi am apelat și la structurile de Poliție pentru a ancheta cazul în profunzime, pentru a nu se dezvolta la un număr mai mare și pentru a nu se agrava situația. Cei șase sunt elevi de la Școala Gimnazială Nr. 1 Hilișeu-Horia. Sunt copii din medii sociale diferite. Au ajuns până la stadiul în care erau zgâriați pe mâini și tatuați cu nu știu ce Dumnezeu. Că nu am știut nici eu ce înseamnă până acum, am cerut detalii de la un tânăr din Primărie. Nu știam de Balena Albastră. Am înțeles că a apărut și balena roz, dar aceea face bine, îți dă să îndeplinești sarcini pozitive. Să sădești un pom, să îngrijești un bătrân”, a spus Butnaru.
Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani a început o anchetă în acest caz.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani, Nicoleta Federciuc, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că polițiștii verifică dacă rănile găsite pe brațele adolescenților au legătură cu jocul.
Sesizarea în cazul celor șase copii din comuna Hilișeu-Horia a fost făcută după ce, la începutul acestei săptămâni, un alt elev de la Școala Leon Dănăilă, din orașul Darabani, a recunoscut că, din curiozitate, a accesat jocul „Balena Albastră”. Copilul de 13 ani a mărturisit că a devenit membru al grupului „Balena Albastră” după ce și-a manifestat interesul față de acest joc, pe rețelele de socializare.
Cazul acestuia a fost preluat de procurorii Biroului Teritorial Botoșani al DIICOT.