Prima pagină » Știri » Anchetă la IPJ Gorj după ce o mașină de poliție a fost parcată pe un loc destinat persoanelor cu handicap

Anchetă la IPJ Gorj după ce o mașină de poliție a fost parcată pe un loc destinat persoanelor cu handicap

Cele mai importante știri ale serii

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Gorj a declanșat, joi, o anchetă internă, după ce o mașină a instituției a fost fotografiată pe un loc de parcare destinat persoanelor cu dizabilități din orașul Târgu-Jiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mașina Poliției, aflată pe un loc de parcare destinat persoanelor cu handicap din apropierea Unității de Primiri Urgențe Târgu-Jiu, a fost fotografiată de un trecător și a fost postată, miercuri, pe o pagină de Facebook, unde apar poze cu autoturisme parcate pe trotuar sau staționate ilegal.

Imaginile s-au răspândit repede, iar comentariile critice la adresa polițiștilor nu s-au lăsat mult așteptate.

Un utilizator a spus: „Doamne, ce gest au făcut cei din M.A.I.! Angajează și persoane cu dizabilități!! Respect!”, în timp ce un altul a comentat: „Ce pretenții mai avem noi de la simpli șoferi să respecte aceste locuri, când cei care ar trebui să le protejeze, pur și simplu își bat joc!?”.

Fotografia a ajuns și în atenția conducerii IPJ Gorj, care a dispus declanșarea unei anchete interne, în urma căreia să se stabilească dacă imaginile sunt reale și să identifice echipajul de Poliție.

„Conducerea a dispus verificări pentru stabilirea împrejurărilor și luarea măsurilor corespunzătoare”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

 

Citește și