Anchetă la un liceu din Iași după ce doi elevi au fost filmați când întrețineau relații sexuale în baie
Conducerea Liceului „Ion Neculce” din Târgu Frumos, județul Iași, a declanșat o anchetă internă după ce doi elevi de clasa a IX-a de la unitatea de învățământ au fost filmați în timp ce întrețineau relații sexuale în toaleta școlii, imaginile fiind postate pe internet.
Un filmuleț cu doi elevi de clasa a IX-a de la Liceul „Ion Neculce” din Târgu Frumos care întrețin relații sexuale în toaleta școlii a fost postat pe internet.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași, Sabina Manea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că liceul la care cei doi elevi învață a declanșat o anchetă în acest caz.
„Nici nu știm dacă incidentul s-a petrecut acolo sau nu, în primul rând se va analiza această chestiune. La nivelul școlii s-a declanșat o anchetă care se află în derulare. Dacă s-a întâmplat așa ceva este foarte grav și vor fi luate măsurile de rigoare”, a afirmat Sabina Manea.
Directorul Liceului „Ion Neculce”, Emilia Talpalaru, a spus că incidentul a avut loc vineri după-amiază, iar conducerea școlii a fost anunțată despre acest caz de paznicul unității de învățământ.
„Este un incident neplăcut. Am audiat copiii, au fost anunțate familiile, iar în funcție de rezultatul anchetei vom stabili ce măsuri vom aplica”, a spus Emilia Talpalaru.
Ea a precizat că cei doi elevi nu au rezultate bune la învățătură, menționând că nu știe deocamdată cine a filmat imaginile care au fost postate pe internet.
Directorul liceului a spus că nu au mai existat astfel de incidente în unitatea de învățământ.
Florin Ghețău, corespondenti@mediafax.ro