Anchetatorii au găsit o avere în casa medicului care i-a operat pe Arșinel, Boc sau Iliescu. Chirurgul Mihai Lucan, cercetat sub control judiciar

Anchetatorii au găsit o avere în casa medicului care i-a operat pe Arșinel, Boc sau Iliescu. Chirurgul Mihai Lucan, cercetat sub control judiciar
Publicat: 22/12/2017, 08:40

UPDATE Mihai Lucan, Valerian Lucan și Dan Emil Fofiu-Sânpetreanu au fost duși în fața magistraților de la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă, în dosarul în care există suspiciuni că ar fi folosit bunurile Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca în favoarea unei firme private.

În urma analizei probatoriului procurorilor, judecătorii de la Tribunalul Capitalei au dispus, vineri dimineața, cercetarea lor sub control judiciar.

Decizia este executorie, dar poate fi contestată la Curtea de Apel București.

Tot sub control judiciar va fi cercetat penal, în același dosar, și directorul economic în cadrul institutului, Rodica Sanda Baciu, măsură dispusă de anchetatori încă de joi seara.

Medicul Mihai Lucan a ajuns, joi, la sediul DIICOT din București, acesta fiind adus de la Cluj, după ce, în cursul zilei de miercuri s-au făcut percheziții la domiciliul lui.

„600.000 de euro cash. Aceasta sumă de bani se pare că a fost găsită de procurorii anti-mafia în timpul perchezițiilor la domiciliul familiei chirurgului Mihai Lucan. Ca sa intelegem cu totii dimensiunea afacerilor anchetate in acest moment de DIICOT!”, a postat pe Facebook jurnalistul Andrei Ciurcanu, de la Rise Project, surse din cadrul anchetei confirmând informația, precizând, în plus, că s-au găsit bijuterii, ceasuri și diferite cadouri de valoare.

În același dosar au fost reținute două persoane, Dan Emil Fofiu-Sânpetreanu, director administrativ în cadrul Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, și Rodica Sanda Baciu, directorul economic în cadrul institutului.

DIICOT a informat că dosarul are ca obiect efectuarea de cercetări față de membrii unui grup infracțional organizat constituit de către suspecții Mihai Lucan, Valerian Lucan și Dan Emil Fofiu-Sânpetreanu, în calitate de angajați ai persoanei vătămate Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, având ca scop însușirea, folosirea, traficarea, după caz, a bunurilor aflate în patrimoniul Institutului, în favoarea SC LUKMED SRL.

Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca ar fi fost prejudiciat cu 5.169.406,91 lei.

Ar fi fost folosite resursele financiare, materiale și umane ale Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca în beneficiul clinicii aparținând SC LUKMED SRL. Mai mult, pacienții operați în clinica privată ar fi avut cheltuieli de internare în ICUTR mult reduse față de tarifele de spitalizare stabilite anual de Institut.

De asemenea, clinica privată ar fi folosit un aparat medical performant al Institutului, utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer. Conform DIICOT, în perioada 2007-2009, un număr de 159 de pacienți au făcut obiectul unor proceduri medicale care au fost efectuate în cadrul SC LUKMED SRL cu ajutorul unei aparaturi medicale aparținând Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, transferată fără titlu din incinta acestei instituții în cea a SC LUKMED SRL, în condițiile în care sumele necesare achiziționării kit-urilor necesare utilizării acestuia au fost achitate de către Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, iar pacienților le-au fost percepută sume consistente de bani, cuprinse între 3.000 și 6.700 euro/intervenție.

În aprilie, procurorii DIICOT Cluj au mai făcut percheziții la sediul clinicii private Lukmed din Cluj-Napoca, controlată de familia Lucan, și la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) Cluj. Surse judiciare declarau atunci că procurorii au făcut perchezițiile într-un dosar care vizează modul în care mai mulți pacienți ar fi fost înregistrați la ICUTR și tratați apoi la clinica privată.

DIICOT solicitatase un control CNAS la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj, ca urmare a unei sesizări depuse de deputatul Emanuel Ungureanu în luna martie. În sesizare, deputatul USR susținea că pacienții cu diferite afecțiuni urologice, care se adresau cu bilet de trimitere Institutului de Urologie din Cluj, erau direcționați de către profesorul Lucan către clinica privată Lukmed, clinica fiind deținută de familia Lucan și administrată de fiul profesorului Lucan, Ciprian Lucan, care era și angajat al Institutului din Cluj.

Ulterior, Emanuel Ungureanu a depus o sesizare la DIICOT cu privire la posibile fapte de abuz în serviciu sau luare de mită ale funcționarilor de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate care au efectuat un control la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj. Potrivit lui Emanuel Ungureanu, cei patru funcționari (Sanda-Cristina Grăjdeanu, Cezar Radu, Andreea Safta și Ema-Iulia Popovici) care au fost, în perioada 15-26.05.2017, în control la Cluj, la solicitarea DIICOT, au fost cazați la un hotel de cinci stele din oraș, deși nu aveau dreptul legal să beneficieze de acest confort (conform HG 1860/2006, capitolul 4, articolul 26, al.1 litera a). Cazarea ar fi fost efectuată de reprezentantul Ministerului Sănătății, Claudiu Mihai Hirțea, cu implicarea directă a managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, Petru Șușcă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Serialul care spulberă audiența Netflix. Cine dă marea lovitură
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cercetătorii au aflat, în sfârșit, de ce câinii se scutură atunci când sunt uzi