Anchete la Botoșani și Iași după ce o rachetă antigrindină a căzut într-o grădină
This browser does not support the video element.
O racheta antigrindină de aproximativ 50 de centimetri a căzut, joi, în grădina unui localnic din Vlădeni-Deal, comuna Frumușica din județul Botoșani, fără să se fragmenteze, cazul fiind anchetat acum de poliția din Botoșani și de Centrul Antigrindină Iași, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Conform reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, o rachetă antigrindină a căzut în grădina unui localnic din Vlădeni-Deal, cazul fiind preluat de poliție după ce racheta antigrindină, care s-a înfipt în pământ, a fost dezgropată de autorități.
„Inspectoratul de Poliție Botoșani a declanșat o anchetă după ce a fost sesizat, joi seara, despre incidentul petrecut în localitatea Vlădeni-Deal. Ancheta este desfășurată în colaborare cu colegii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliție Botoșani, Maria Carp.
La rândul său, directorul Centrului Antigrindină Iași, Dan Axinte, a declarat că racheta a fost trasă din centrul antigrindină situat la Maxut, aflat limita județelor Iași și Botoșani.
„Astăzi (joi – n.r.) au fost trase din punctul de la Maxut trei rachete antigrindină și alte 16 din punctul antigrindină de la Huși, întrucât au existat probleme. Ne-am confruntat cu un ciclon de la Marea Mediterană. Este destul de periculoasă o astfel de rachetă care cade în acest mod. În urmă cu doi ani o rachetă de acest fel a căzut prin acoperișul unei case, acesta a căzut în curtea unei localnice. În mod normal racheta ar trebui să se autodistrugă în aer, probabil ceva nu a funcționat. Am declanșat și noi o anchetă”, a spus Dan Axinte.
Sistemul de rachete antigrindină este folosit de autorități pentru a sparge norii, în cazul unor căderi de grindină, care ar putea produce pagube însemnate culturilor și locuințelor.
Rachetele, care au aproximativ 50 de centimetri trebuie să se fragmenteze în sute de bucățele mărunte după ce ating norii de grindină, pentru a nu pune în pericol securitatea populației.
Județul Botoșani s-a aflat joi sub avertizare de cod galben de inundații, fiind așteptate în intervalul 18.00 – 21.00 precipitații însemnate cantitativ.