Prima pagină » Știri » Andra Râșnoveanu, condamnată definitiv în dosarul ANL, a revenit în țară și s-a predat

Andra Râșnoveanu, condamnată definitiv în dosarul ANL, a revenit în țară și s-a predat

Andra Râșnoveanu, condamnată definitiv în dosarul ANL, a revenit în țară și s-a predat
Andra Râșnoveanu, condamnată definitiv la 11 ani de închisoare în dosarul terenurilor din cartierul ANL "Henri Coandă", s-a întors vineri în țară și s-a predat la Centrul de reținere și arest al Poliției Capitalei, unde a fost ulterior încarcerată, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Andra Râșnoveanu, condamnată definitiv la 11 ani de închisoare în dosarul terenurilor din cartierul ANL „Henri Coandă”, s-a întors vineri în țară și s-a predat la Centrul de reținere și arest al Poliției Capitalei, unde a fost ulterior încarcerată, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, Râșnoveanu a revenit în țară cu o cursă aeriană, însă nu a fost oprită la controalele de securitate de la aeroport.

Instanța supremă, după ce a decis condamnările definitive din dosarul ANL, a transmis minuta respectivei hotărâri către autoritățile responsabile de aplicarea mandatelor de executare a pedepsei în cazul inculpaților, au mai spus aceleași surse.

Minuta deciziei instanței supreme ar fi ajuns, astfel, și la Poliția de Frontieră, susțin sursele citate.

De la Centrul de reținere și arest preventiv al Poliției Capitalei, Andra Râșnoveanu va fi dusă într-un penitenciar.

În 9 mai, Radu Ion Fotino, revendicatorul terenurilor din cartierul ANL „Henri Coandă”, acuzat de înșelăciune prin afaceri cu terenuri, a fost condamnat definitiv de instanța supremă la 16 ani de închisoare cu executare, cea mai mare pedeapsă dispusă într-un dosar al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Instanța a respins atunci ca nefondate recursurile declarate de DNA, Radu Ion Fotino și Andra Luminița Râșnoveanu împotriva deciziei din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel București.

Astfel, instanța supremă a menținut condamnările dispuse de Curtea de Apel București în cazul celor doi, Fotino având de executat 16 ani de închisoare, iar Râșnoveanu rămânând cu pedeapsa de 11 ani de închisoare.

Judecătorii instanței supreme au admis recursul lui Romulus Benone Dragomir și au dispus reducerea pedepsei de la patru ani și șase luni de închisoare la trei ani de închisoare pentru complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de șase ani.

În 20 decembrie 2011, Curtea de Apel București l-a condamnat la 16 ani de închisoare cu executare pe Radu Ion Fotino, instanța majorând cu un an pedeapsa dispusă în 31 iulie 2009 de Tribunalul București.

Totodată, Curtea de Apel București a majorat cu patru ani pedeapsa dispusă de Tribunal în cazul Luminiței Râșnoveanu, de la șapte la 11 ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la tentativă la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Tribunalul București a anulat certificatele de moștenitor nelegale întocmite pe numele lui Fotino. Totodată, instanța a dispus ca Fotino, Dragomir și Râșnoveanu să plătească, în solidar, Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL) 74.311,66 lei drept despăgubiri materiale și două milioane de lei cu titlu de despăgubiri morale, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat. Totodată, cei trei trebuie să plătească Agenției Domeniilor Statului suma de 95.383,17 de lei, iar părții civile Asociația Deținătorilor Lot Cartier Henri Coandă – 501.640 de euro (echivalent în lei la cursul oficial al BNR din momentul plății).

Radu Ion Fotino a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție în februarie 2007, fiind acuzat că, folosindu-se de certificate fictive de moștenitor, pe care le-a prezentat autorităților locale din județele Călărași, Ilfov și Teleorman, a obținut reconstituirea dreptului de proprietate asupra a peste 200 de hectare de teren.

Anchetatorii au stabilit că Radu Ion Fotino a dobândit în mod fraudulos calitatea de unic moștenitor al familiilor Bildirescu și Lăzărescu prin falsificarea a două certificate de legatar universal (act care atestă calitatea de moștenitor asupra tuturor bunurilor mobile și imobile obținut în baza unui testament) și a unui certificat de moștenitor.

Astfel, folosindu-se de calitatea conferită de aceste certificate fictive, Fotino ar fi indus în eroare autoritățile din județele Ilfov, Călărași și Teleorman, cărora le-a solicitat să i se reconstituie drepturile de proprietate asupra unor bunuri mobile și terenuri agricole situate în orașul Voluntari, precum și în comunele Ulmeni, Salcia și Troianul, potrivit DNA.

În 2003, Comisia Județeană Ilfov de stabilire a drepturilor de proprietate asupra terenurilor a validat, prin Hotărârea 406, propunerea Comisiei Locale Voluntari privind punerea în posesie a lui Fotino pentru o suprafață de 26,5 hectare de teren intravilan.

În baza acelorași acte notariale false, Radu Fotino a mai solicitat să i se retrocedeze, pe vechiul amplasament, 78 de hectare de teren intravilan care a aparținut altor membri ai familiei Bildirescu, situat în zona Voluntari și în Sectorul 1 din Capitală.

Valoarea comercială de piață a terenurilor revendicate ilegal a fost stabilită la suma de 179.880.000 de euro.

Deși cunoștea vechiul amplasament al terenurilor revendicate ilegal, Fotino a translatat acest amplasament, suprapunându-l peste terenul atribuit în folosință Agenției Naționale pentru Locuințe în vederea construirii cartierului de locuințe „Henri Coandă”. Astfel, conturul terenurilor revendicate se suprapunea până la centimetru peste conturul terenului atribuit în folosință ANL. În acest demers Fotino a fost ajutat de Andra Luminița Râșnoveanu și de Romulus Benone Dragomir, cel din urmă întocmind trei rapoarte de expertiză extrajudiciară false, deși nu avea calitatea de expert tehnic autorizat judiciar.

În plus, prin sentințe judecătorești pronunțate în prima instanță, Fotino a obligat ANL să sisteze lucrările de construcție timp de un an, provocând ANL un prejudiciu în valoare de 14.490.000 euro și Asociației Deținătorilor de Lot Henri Coandă în valoare de două milioane de euro, mai arătau procurorii DNA.

Citește și