Prima pagină » Știri » Andreea Bălan confirmă a doua internare. Ce au descoperit medicii după operația complicată prin care a trecut artista

Andreea Bălan confirmă a doua internare. Ce au descoperit medicii după operația complicată prin care a trecut artista

Andreea Bălan confirmă a doua internare. Ce au descoperit medicii după operația complicată prin care a trecut artista
Andreea Bălan confirmă a doua internare în spital, arătând că "au apărut alte hematoame care trebuie operate și eliminate", scrie artista în mesajul transmis fanilor.

Artista a reacționat la zvonurile care au apărut în presă în ultima săptămână și a ținut să informeze opinia publică în legătură cu starea sănătății sale:

„În urma celor scrise azi în presă, confirm faptul că săptămâna trecută (pe 15), am avut o intervenție chirurgicală (cu anestezie generală și terapie intensivă) de eliminare a unor hematoame care s-au format datorită operației complicate prin care am trecut pe 4 martie când s-a născut Clara (operație cu embolie amniotică și stop cardio respirator, caz foarte, foarte rar)”, a explicat cântăreața.

Andreea Bălan a clarificat și informațiile apărute în legătură cu a doua internare: „În acest moment mă aflu din nou în spital, deoarece au apărut alte hematoame care trebuiesc operate și eliminate. Astfel de cazuri sunt rare și țin de anticoagularea sângelui în urma operației grele prin care am trecut pe 4 martie”.

Cântăreața a publicat și două imagini, una realizată pe 15 martie și cealaltă surprinsă în după amiaza zilei de joi, asigurându-și fanii că îi va ține la curent cu evoluția sa.

„Și zâmbetul e mereu la locul lui chiar dacă sunt pe patul de spital”, își încheie Andreea Bălan mesajul.

Pentru Andreea Bălan și George Burcea, Clara Maria este cea de-a doua fetiță. Cei doi au devenit părinți pentru prima dată în octombrie 2016, când s-a născut Ella Maya.

Andreea Georgiana Bălan, născută în 1984, în Ploiești, este cunoscută în calitate de cântăreață de muzică pop și dance. A debutat în televiziune în anul 1994, în emisiunea „Ba Da, Ba Nu”, și a devenit cunoscută ca membră a duoului Andrè, în cadrul căruia a activat între anii 1998 și 2001 și a lansat șapte albume. Formația a primit în 2002 patru discuri de platină și unul de aur pentru cele 1.500.000 de exemplare ale albumelor vândute. A lansat în 2002 primul album solo, „Te joci cu mine”. Se numără printre cel mai bine vândute artiste din România din punctul de vedere al concertelor susținute din 2008 până în prezent.

Foto: Facebook/ Andreea Balan

Autor

Citește și