Andreea Esca prezintă din nou Știrile Pro TV, după ce s-a vindecat de coronavirus
Andreea Esca a revenit, joi seară, la pupitrul Știrilor Pro TV după ce s-a vindecat de Covid-19. După ce postul tv a ținut secret mai mult timp acest lucru, până la urmă vedeta tv a recunoscut problemele prin care a trecut.
Luni seară, într-un interviu pentru principalul jurnal de știri al postului la care lucrează, care a consacrat-o în cariera sa profesională, a recunoscut că a fost infectată cu Covid-19, alături de soțul ei, Alexandre Eram, dar și unul dintre cei doi copii pe care îi au împreună.
Ea a recunoscut că regretă că „a lăsat garda jos” și nu a respectat regulile de distanțare și de prevenire a răspândirii COVID-19, mai ales la o petrecere din stațiunea Olimp, unde au participat zeci de vedete și bloggeri, scrie G4media.ro.
Andreea Esca a mai povestit că primul confirmat cu COVID-19 în familia sa a fost soțul său, Alexandre Eram, apoi fiul lor Aris. Ea a avut, inițial, un test negativ, dar după câteva zile a simțit că și-a pierdut mirosul în timp ce gătea.
„Găteam cartofi cu usturoi și mi-am dat seama că nu simt nimic. Apoi am mirosit niște parfumuri și nu simțeam nimic. Apoi mi-am pierdut gustul. Așa că am făcut testul din nou și a ieșit pozitiv”.
Esca a spus că avea „roșu în gât”, dar nu s-a speriat pentru că face frecvent acest lucru. De altfel, atunci când soțul său a făcut febră, au crezut că are doar niște probleme de ordin gastric.
„Pentru soțul meu a fost mai grav. Alex e un om care face sport, nu fumează, are 50 de ani. A ajuns la Terapie Intensivă. Nu înțelegeam cum a cedat organismul unui om atât de puternic, care face toate sporturile extreme. Plămânii lui au fost atât de afectați într-un timp atât de scurt și a ajuns la Terapie Intensivă foarte repede, unde a stat foarte multe zile”, a mai povestit prezentatoarea știrilor de la ProTV.
CTP, după interviul în care Andreea Esca a recunoscut că a avut Covid-19: „Cred că a salvat nişte vieţi, prin ceea ce a spus”
Gazetarul Cristian Tudor Popescu (CTP) a comentat, tot luni seară, la Digi 24, interviul oferit de Andreea Esca pentru ediţia din acea seară a Ştirilor ProTV, în care vedeta TV a recunoscut că a avut Covid-19, alături de soțul său și unul dintre copiii săi.
„O cunosc pe Andreea Esca de mai bine de 20 de ani. Am fost cablat cu ea în nenumărate emisiuni, dar nu am văzut-o niciodată aşa cum am văzut-o în această seară. Este o profesionistă a ştirilor, a meseriei, care frizează mereu perfecţiunea.
Acum nu a mai fost profesionistă. A fost amatoare. În sensul profund al cuvântului, acela de a iubi. Cred că Andreea Esca a salvat în această seară, fără să fie medic sau preot, nişte vieţi şi nişte suflete, prin ceea ce a spus şi cum a spus.
Acestea sunt câteva lucruri pe care cred eu că a reuşit să le transmită Andreea Esca în această seară într-o situaţie deloc simplă pentru ea. Ea nu mai putut să fie atât de detaşată. Întotdeauna am apreciat-o pentru sângele ei rece, pentru luciditatea emisiunii, indiferent cât de dificilă era situaţia sau întrebările care se puneau.
Andreea a făcut un lucru foarte greu, nu ştiu câţi dintre noi l-ar putea face: să povesteşti ce i se întâmplă unei persoane iubite, care a ajuns până în pragul morţii. Ca să faci aşa ceva în astfel de momente, este cu totul ieşit din comun, maximum ce poţi face ca gazetar“, a declarat CTP, la Digi 24.
Alex Dima (ProTV), după mărturiile Andreei Esca: „Opriți-vă! Ignoranța și nepăsarea voastră o să ne coste pe toți! / Mă uit cu groază la părerile unor compatrioți despre interviul dat de Andreea Esca”
Jurnalistul ProTV Alex Dima a postat un mesaj foarte dur la adresa celor care nu cred că Andreea Esca a fost infectată cu noul coronavirus și la adresa celor care în general nu cred că această pandemie există!
„Opriți-vă! Ignoranța și nepăsarea voastră o să ne coste pe toți! Mă uit cu groază la părerile unor compatrioți despre interviul dat de Andreea Esca. Atâta inconștiență…Ce nu pricepeți? Există un virus. Oameni, sute, mii suferă. Oameni mor. Măcar din respect pentru ei și familiile lor, terminați cu prostiile astea pe care le scrieți! Ce e atât de greu să pricepeți că dacă ne imbolnavim toți, nu avem unde să ne tratăm? Dacă se îmbolnăvesc medicii, cine ne tratează? Cine și unde??? O să murim cu zile”, a scris Alex Dina pe pagina sa de Facebook.
Jurnalistul mai scrie că inconștiența și nepăsarea unor români au ținut țara pe loc.
Reacția lui Mihai Gâdea, după ce Andreea Esca a recunoscut că s-a infectat cu Covid-19: „N-ar trebui, ca om de știri, să alegi întotdeauna adevărul?”
Realizatorul Mihai Gâdea de la Antena 3 are toată susținerea față de Andreea Esca, vedeta de la Pro Tv care a recunoscut, într-un interviu, că a fost infectată cu coronavirus, alături de familia sa.
Mihai Gâdea își manifestă însă o nelămurire, legată de modul în care trustul a ales să comunice, în cazul infectărilor cu Covid-19.
Am întreaga compasiune față de Andreea Esca și familia ei”, a spus Gâdea, la Antena 3.
Acesta este însă contrariat de un detaliu, referitor la efortul depus pentru ascunderea diagnosticului de coronavirus.
„E ceva de rușine, în zilele noastre, să te infectezi? De ce să notifici întreaga presă și să bagi pumnul în gura presei, în condițiile în care era justificat ca cineva care spune știrile în fiecare seară la ora 19 și vorbește despre întreaga lume, despre toți cei care s-au infectat?”, se întreabă Gâdea.
Realizatorul tv are propria teorie referitor la această situație: oficialii trustului au fost speriați după ce mai multe vedete au spus că au fost hăituite de publice, după ce au recunoscut că s-au infectat cu coronavirus.
De ce s-ar fi speriat cei de la Pro Tv
”I-a speriat faptul că s-a spus că s-au dat bani ca să vorbească despre asta și o serie întreagă de absurdități, situații în care nu prea vrei să te pui. Și când ai de ales între imagine și adevăr, ce alegi? N-ar trebui, ca om de știri, să alegi întotdeauna adevărul? O perioadă de timp, s-ar putea ca asta să te coste. Dar, pe de altă parte, câte alte vieți ai putea să salvezi în momentul în care vorbești despre tine, nu ascunzi asta și nu încerci să te prefaci că nu s-a întâmplat nimic.”, a declarat Mihai Gâdea, la Sinteza Zilei.
FOTO: Captură video Pro TV