Andreea Marta, soția fostului consilier a lui Sorin Blejnar, deferită justitiei pentru prostituție
Andreea Marta, soția fostului consilier a lui Sorin Blejnar, a fost deferită justitiei pentru prostituție și proxenetism, fapte care au avut loc în principal în București, Brașov, la diverse petreceri organizate, dar și pe teritoriile Italiei, Elveția și în Principatul Monaco.
„Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a inculpaților Marta Andreea Elena, 28 de ani, Lungu Maria Magdalena, 38 de ani, Spînu Victoria, 32 de ani și Panait Vasile, 44 de ani, urmare a destructurării unei grupări infracționale având drept scop obținerea de beneficii financiare substanțiale din săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și prostituție”, informează, joi, DIICOT.
Potrivit procurorilor DIICOT, Marta (fostă Lungu) Andreea-Elena și Lungu Maria-Magdalena au coordonat activitatea grupării, procedând la racolarea unor persoane cu o situație materială foarte bună, cărora le-au facilitat întreținerea de raporturi sexuale cu diferite tinere, în schimbul plății unor importante sume de bani.
„Activitățile de prostituție – proxenetism au avut loc în principal pe teritoriul României, în municipiile București, Brașov și la cerere, la diverse petreceri organizate în alte localități din țară, dar și pe teritoriile altor țări – Italia, Elveția și Principatul Monaco”, susține DIICOT.
Tinerele care practicau prostituția erau racolate de către membrii grupării din rândul persoanelor cu un aspect fizic atrăgător, participante la diferite concursuri de frumusețe sau prezentări de modă, selecția fiind riguroasă, în principal, datorită faptului că beneficiarii prestațiilor sexuale proveneau din rândul persoanelor publice, mediul oamenilor de afaceri – cetățeni români sau străini sau persoane din lumea mondenă.
Judecătoriei sector 1 București este competentă să judece acest caz.