Andrei Dăescu putea să rateze propria nuntă din cauza US Open

Publicat: 03 09. 2015, 15:24

„O înfrângere la US Open este o oportunitate ratată. Dar pentru Andrei Dăescu, meciul pierdut miercuri a însemnat câștigarea unei soții, sâmbătă”, când el și-a programat nunta cu logodnica lui, Loredana, la București, fără să realizeze că ediția din acest an a Grand Slam-ului american începe cu o săptămână mai târziu decât cea din 2014, a notat publicația citată.

Fost component al echipei de Cupa Davis a României și partener la dublu al lui Florin Mergea, Dăescu, în vârstă de 27 de ani, a ajuns pe tabloul de dublu-mixt al US Open după ce a primit un wild card, în urma câștigării unor turnee open.

Dăescu, care a absolvit în SUA Univeristatea Oklahoma, unde a lucrat cu John Roddick, fratele lui Andy Roddick, a evoluat în echipă cu Anda Perianu, absolventă a aceleiași instituții de învățământ superior din SUA. În vârstă de 35 de ani, Perianu, fostă ocupată a locului 120 WTA la simplu, a revenit în competiții la doar câteva luni după ce a născut al doilea copil.

Perechea română a pierdut, miercuri, în turul I, cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră și trei minute, în fața cuplului Anastasia Rodionova/Max Mirnîi (Australia/Belarus), astfel că Dăescu are suficient timp să ajungă în România, la nunta sa.

Potrivit sursei citate, tenismenul a declarat că logodnica, membrii familiei și prietenii lui, mulți nevoiți să ajungă la București din diferite colțuri ale lumii, ar fi fost de acord să se amâne ceremonia, înțelegându-i ocazia unică de a-și urma un vis.