Prima pagină » Știri » Andrei Pleșu, despre Antena 3: ”Nu e prea inteligentă și prea subtilă maniera lor de a te răpune, e previzibilă, destul de rudimentară”

Andrei Pleșu, despre Antena 3: ”Nu e prea inteligentă și prea subtilă maniera lor de a te răpune, e previzibilă, destul de rudimentară”

Andrei Pleșu, invitatul special al dezbaterii Gândul de joi seară, alături de Cristian Tudor Popescu, a vorbit despre Antena 3, fiind întrebat de ce crede că a devenit o ''țintă'' preferată a lui Gâdea și compania.

”Le sunt antipatic. Am avut eu vreo două-trei vorbe în care s-au simțit ofensați și atunci mi-au dedicat ample emisiuni. Ce pot să le spun? Dacă îi amuză, sunt liberi să o facă. Pe de altă parte, ce mă deranjează, dacă mă deranjează ceva, este felul destul de grosolan în care se petrec lucrurile, cu minciuni, cu calomnii, cu repetarea la infinit a acelorași două-trei chestii, nu e prea inteligentă și prea subtilă maniera lor de a te răpune, e previzibilă, destul de rudimentară și n-aș putea să spun că mă doboară și mă face să sufăr. Sigur, mă indispune pentru că tipul ăsta de discurs înrăiește lumea. Din Patapievici au reușit să facă un personaj pe care unii îl scuipă pe stradă. Această injecție de răutate nu le priește nici lor”, a declarat Pleșu la dezbaterea Gândul.

Pleșu a vorbit și despre cazul Adrian Sobaru. ”Amintiți-vă ce amplu a fost folosit în emisiuni la Antena 3, după gestul lui disperat din Parlament, și ce personaj de ofensivă era împotriva dușmanilor postului. Acum, recidivează invers, atacă Guvernul. Ce spune postul? ‘Nu trebuie popularizată chestia asta, că o să facă și alții la fel’. Brusc, un fel de înțelepciune. Eu dacă aș fi acolo și aș fi făcut asta, m-aș fi simțit acum vinovat, pentru că aș fi încurajat un derapaj, omul ăla trebuia îngrijit, menajat. La fel a fost și cazul domnului care l-a scuipat pe președinte. Era vizibil în cinci minute de dialog televizat cu el că omul nu este o structură stabilă. Nu faci așa ceva, nu te joci cu slăbiciunile, cu vulnerabilitățile, cu bolile oamenilor când ai tu nevoie, după care îi abandonezi. Lucrul ăsta e foarte periculos și are efecte fizice și psihice, pentru că e o injecție de răutate care se administrează cu răutate unui anumit public. Eu nu știu cum cred ei că în tipul ăsta de atmosferă cineva poate trăi firesc. E o lipsă de firesc acolo, ambalată în toate felurile, care e foarte periculoasă, inclusiv pentru ei”, a spus Pleșu.

URMĂREȘTE EMISIUNEA MAI JOS:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Surse: Percheziții la casa în care a trăit Rodica Stănoiu
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Accident produs la nici două ore de la deschiderea Autostrăzii Moldovei: două persoane rănite
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?