Andrei Pleșu, despre inflația de „maeștri” din România. „Suntem un popor care are adulația ușoară”
Întrebat de moderatorul Claudiu Pândaru dacă cunoaște vreun inginer sau matematician de calibru căruia ceilalți să i se adreseze cu apelativul „maestre”, Andrei Pleșu a afirmat că știe astfel de oameni care merită o asemenea titulatură, dar cărora nu li se adresează nimeni în acest fel. El a amintit o întâmplare, în care regizorul Nae Caranfil i-a replicat cuiva care i-a spus „Maestre!”: „Spuneți-mi, vă rog, Naestre!”. „Mi se pare un exces și o formă de a minimaliza. Ce să spun, suntem un popor care are adulația ușoară”.
Editorialistul gândul Cristian Tudor Popescu a spus că „un maestru are discipoli, nu fani. Domnii ăștia au fani și nu discipoli. Fanii laudă și felul în care își leagă șireturile. Eu nu sunt maestru: nu am discipoli. Nu am discipoli, nu-mi recunosc vreun discipol în presă”.