Prima pagină » Știri » Andronescu anunță: Anul acesta o să pornim digitalizarea, să răspundem așteptărilor generației din școli

Andronescu anunță: Anul acesta o să pornim digitalizarea, să răspundem așteptărilor generației din școli

Andronescu anunță: Anul acesta o să pornim digitalizarea, să răspundem așteptărilor generației din școli
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a anunțat, duminică, la Teleorman, că anul acesta va începe procesul de digitalizare a sistemului de învățământ, astfel încât școlile să răspundă așteptărilor pe care le are generația de acum.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, duminică, la Teleorman, unde participă la alegerile organizației județene a PSD, că digitalizarea va duce la creșterea calității procesului de predare.

„Anul acesta o să pornim digitalizarea, o să facem un salt în creșterea calității procesului de predare. La întâlnirea pe care am avut-o sub egida președinției Consiliului Uniunii Europene, la întâlnirea cu miniștrii Educației din toate țările, toți își pun cam aceleași probleme pe care ni le punem și noi, în care pe primul loc este digitalizarea sistemului. Generația pe care o avem acum în școli este o generație care are alte așteptări, nu mai este asemănătoare generației de acum cinci ani sau de acum zece ani, și sigur că noi trebuie să încercăm să facem școala în așa fel încât să răspundem așteptărilor lor”, a spus Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educației a anunțat că la Ministerul Dezvoltării sunt depuse peste 5.000 de proiecte care vizează reabilitarea școlilor din România.

„Sunt la Ministerul Dezvoltării 5.095 de proiecte pentru reabilitarea școlilor, nu este deloc puțin, asta înseamnă cam jumătate din școlile care există în România. Sigur, investițiile se eșalonează pe ani, dar cred că și dumneavoastră vedeți ce se întâmplă în școlile din Teleorman, unde în fiecare an se mai adaugă câte ceva”, a mai spus Ecaterina Andronescu la Conferința extraordinară de alegeri a organizației județene a PSD Teleorman.

Citește și