Prima pagină » Știri » Andronescu, revoltată de situația din licee: S-au completat clase cu note între 2 și 3. Este inacceptabil

Andronescu, revoltată de situația din licee: S-au completat clase cu note între 2 și 3. Este inacceptabil

Andronescu, revoltată de situația din licee: S-au completat clase cu note între 2 și 3. Este inacceptabil
Ministrul Educației Ecaterina Andronescu a declarat, marți, că propunerea de suplimentare a numărului claselor din învățământul profesional vine ca urmare a încercării evitării situației în care clasele de liceu să fie completate cu note între 2 și 3. Ministrul a catalogat acest lucru drept „inacceptabil".

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a precizat marți, la Parlament, că prin măsurile luate în acest an în sensul suplimentării numărului de clase la școlile profesionale se încearcă evitarea situației prin care clasele de liceu ajung să se completeze cu elevi care au obținut în evaluări note sub cinci.

„Eu cred că trebuie să facem lucrurile în așa fel încât să nu tensionăm situația din școlile noastre, dar să ne apropiem de aceste deziderat… Vreau să știți că avem situația statistică care ne arată că s-au completat clase de liceu cu note între 2 și 3 sau între 3 și 4, ceea ce mi se pare că este inacceptabil”, a precizat ministrul Educației.

Ecaterina Andronescu a mai declarat și faptul că o mare parte din acești elevi ajung muncitori necalificați în străinătate, măsura de suplimentare a claselor profesionale fiind luată tocmai în sensul evitării acestor situații. Ministrul a mai precizat că se încearcă crearea unui context prin care cei cu medii sub nota 5 să nu mai intre în liceu, ci în aceste clase profesionale.

„Acesta a fost ideea și cred că nu este un lucru rău. Nu am forțat nota, nu îmi fac iluzii că în toate zonele țării care sunt sub cinci nu vor ajunge în școli liceale, oricum este un pas în direcția bună. Pentru că dacă ai dovedit pe parcursul ciclului gimnazial și la evaluarea de la clasa a VIII-a că tu nu faci față unor abilități teoretice atunci obligația școlii este să te îndrume spre formarea abiltăților practice și fără îndoială în felul acesta să capeți o meserie”, declară ministrul.

Ministrul Educației a informat că anul trecut locurile în liceu au fost suplimentate cu 30.000 de locuri, motiv pentru care promovarea ideii în spațiul public potrivit căreia anul acesta au fost date cu 30.000 de locuri mai puțin nu se fundamentează.

„Anul trecut au fost date peste cifra elevilor care erau în clasa a VIII-a în plus 30.000 de locuri. Deci, aș vrea să scot din ideile celor care promovează această chestiune că am dat cu 30.000 de locuri mai puține decât elevii de anul acesta. Toți elevii care sunt acum în clasa a VIII-a au un loc pentru clasa a IX-a fie la învățământul liceal, fie la învățământul profesional”, a declarat ministrul.

Ecaterina Andronescu a concluzionat spunând că din experiența anilor trecuți și a statisticilor realizate în acest sens, cei care intră în ciclul liceal cu medii sub 5 nu promovează nici examenul de bacalaureat la finalul acestuia, ultima cifră indicând un număr de 700.000 de elevi care nu au promovat BAC-ul.

„Analiza datelor din anii anteriori ne arată că toți cei care intră în liceu cu medii mai mici decât cinci se încadrează în cei care nu promovează examenul de bacalaureat. S-au adunat circa 700.000 de tineri care nu au promovat examenul de bacalaureat”, mai spune ministrul.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cel mai nou și avansat portavion al Chinei a traversat Strâmtoarea Taiwanului