Prima pagină » Știri » Angajat al Ministerului Justiției, ridicat de DNA în dosarul lui Fenechiu

Angajat al Ministerului Justiției, ridicat de DNA în dosarul lui Fenechiu

Angajat al Ministerului Justiției, ridicat de DNA în dosarul lui Fenechiu
Un angajat al Ministerului Justiției a fost adus joi la DNA și este cercetat în același dosar în care fostul minstru al Transporturilor, Relu Fenechiu, ar fi primit mită 620.000 de euro de la o firmă de software. La acea dată, funcționarul era directpr al direcției IT a Ministerului Justiției, iar în prezent este angajat la departamentul care se ocupă de gestionarea proiectelor pe fonduri europene de la banca mondială, din cadrul Ministerului Justiției.

Angajatul Ministerului Justiției, în prezent gestionar al proiectelor pe fonduri europene din cadrul ministerului, a fost ridicat astăzi de DNA în dosarul fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu. La data comiterii faptelor acesta este director al direcției IT a Ministerului Justiției și ar fi fost implicat în acțiunile lui Fenechiu, în urma cărora fostul ministru ar fi primit mită 620.000 de euro.

Relu Fenechiu a fost adus joi din Penitenciarul Ploiești, acolo unde fusese transferat de la Penitenciarul din Vaslui, pentru a fi audiat într-un nou dosar în care este cercetat pentru spălare de bani și trafic de influență în formă continuată. În ordonanța procurorilor se arată că „în perioada 2012-2014, suspectul Fenechiu Relu a pretins și a primit de la o firmă de software, un procentaj de 15% din valoarea a două contracte promovate de Ministerul Justiției (în valoare de 14.700.000 lei fără TVA) și de o societate farmaceutică cu acționar majoritar Ministerul Sănătății (în valoare de aproximativ 1.800.000 euro), pentru sprijinul promis și acordat în câștigarea și derularea acestor proiecte”.

 Concret, acesta ar fi intervenit la funcționari din cadrul Ministerului Justiției sau la persoane din conducerea societății farmaceutice asupra cărora avea influență în acel moment, iar pentru acest „ajutor”, fostul ministru al Transporturilor ar fi primit de la reprezentanții unei firme de software, prin intermediul a două societăți pe care le controla, suma totală de de 620.000 euro.

„Pentru a disimula proveniența ilicită a banilor, între cele două societăți și firma de software au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii, în realitate serviciile respective fiind efectuate doar de către angajații acesteia din urmă”, mai arată procurorii anticorupție.

Pe 30 ianuarie 2014, Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare, iar fratele acestuia, Lucian Fenechiu, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul „Transformatorul”.

Relu Fenechiu a fost acuzat că, prin firmele sale, a vândut transformatoare și întrerupătoare uzate și vechi la prețuri de produse noi către Sucursala de Întreținere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituției.

Potrivit DNA, pe lângă achizițiile normale de echipamente și piese de schimb, în perioada 2002 – 2005, SISEE Moldova a realizat și achiziții de la un grup de patru firme – SC La Rocca SRL, SC Tehnorom SRL, SC Fene Grup SA și SC Euro Plus SRL – fără să respecte prevederile legislației cu privire la achizițiile publice, în condiții de favorizare a acestor firme, de la care s-au cumpărat, la prețuri de produse noi, transformatoare și întreruptoare uzate și vechi, fabricate în anii 1970 – 1980.

Totodată, procurorii au arătat că 99,98 la sută dintre produsele respective au rămas permanent în stocul SISEE Moldova, devenind în final achiziții de produse vechi, folosite, fără justificare economică, inutile și cauzatoare de prejudicii bugetului societății, făcute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau.

Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total a fost estimat la 7.529.594,1 lei (6.327.390 de lei plus TVA).

 

Citește și