Angajată Hexi Pharma, bătută la semafor în Capitală
O angajată Hexi Pharma a fost agresată în București. „Vineri dimineața, cînd venea la birou, una dintre angajate a fost lovită”, a explicat pentru tolo.ro Loredana Albu, purtătoarea de cuvânt a companiei.
„Avea o mașină inscripționată cu Hexi Pharma. S-a oprit la stop și cineva a venit i-a deschis ușa și a luat-o la bătaie”, a relatat Albu.
Mai multe percheziții au avut loc sâmbătă la puncte de lucru ale societății Hexi Pharma, acasă la patronul Dan Condrea, dar și la 25 de spitale din București și alte 21 de județe, care au încheiat contracte cu compania farmaceutică. Polițiștii ridică documente și probe, fiind vizate acte contabile și contracte încheiate de societate cu instituții ale statului.