Prima pagină » Știri » Angajații CNADNR au pornit războiul cu conducerea companiei. Cum se construiesc de fapt autostrăzi în România

Angajații CNADNR au pornit războiul cu conducerea companiei. Cum se construiesc de fapt autostrăzi în România

Autostrăzile nou construite sunt și scumpe, și de proastă calitate. Au văzut asta multi dintre noi, dar acum o spun foști și actuali angajați ai Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri. În plus, ei acuza conducerea CNADNR că a angajat în funcții de răspundere persoane fără pregătire în domeniu. În replică, CNADNR spune că sunt, de fapt, probleme istorice, iar cei care le semnalează și-au pus semnătura pe acest dezastru.

Tronsonul  de autostradă Arad-Timișoara arată bine la suprafață și este practicabilă. Problema este dedesubt. Specialiștii susțin că, oricând, din ea ar putea țâșni o fântănă arteziană din pânza freatică. Asta, deoarece constructorii nu au respectat nivelul autostrăzii.

Nu este singurul exemplu. Pe A3 nu există centru de întreținere a autostrăzii, așa cum a fost cerut în proiect. Iar tronsonul Sibiu- Orăștie, care a fost demolat din cauza erorilor de construcție, ar fi putut fi consolidat, nicidecum distrus.

Dezvăluirile au fost făcute de un grup de inițiativă format din foști și actuali angajați ai CNADNR. Ei susțin că autostrăzile sunt niște găuri negre pentru banii românilor, dar ascund nenumărate pericole și pot produce avarii autovehiculelor, scrie tvr.

O altă problemă este pregătirea angajaților. Potrivit Grupului de Inițiativă pentru Restructurarea CNADNR, doar 15% din personalul instituției este specializat.

România are doar 700 de kilometri de autostradă, 100 dintre aceștia construiți înainte de 1989. Aceste cifre ne plasează pe ultimele locuri în Europa la infrastructură rutieră.

Autor

Citește și