Prima pagină » Știri » Angajații de la CJ Brașov au obținut sporuri ilegale timp de 8 luni. Ce măsură s-a luat pentru recuperarea banilor

Angajații de la CJ Brașov au obținut sporuri ilegale timp de 8 luni. Ce măsură s-a luat pentru recuperarea banilor

Angajații de la CJ Brașov au obținut sporuri ilegale timp de 8 luni. Ce măsură s-a luat pentru recuperarea banilor
Angajații CJ Brașov au rămas fără un sfert din salarii. Curtea de Conturi a stabilit că sporurile pe care aceștia le-au încasat între septembrie 2014 și aprilie 2015 au fost ilegale.

Conducerea Consiliului Județean Brașov a decis ca, pentru recuperarea pagubei create bugetului local, să le rețină angajaților, din această lună, bani din salarii. Funcționarii au fost anunțați că pe carduri le vor intra salarii cu un sfert mai mici, potrivit digi24.ro.

Mulți dintre ei au salarii care nu depășesc 1.100 de lei. „Trebuie ținut cont de faptul că în 2010 nu s-au tăiat doar 25%, au mai fost și alte sporuri, în total pierderea a fost de 45%, la care se adaugă o rată a inflației de aproximativ 17-18% în peioada 1 iulie 2010 și până în prezent, deci cum să o primim decât cu neplăcere și multă supărare?”, a spus Tiberiu Popa, președinte sindicat Pro Bono.

De reducerea salariilor vor fi afectați 112 angajați din cei 185 din CJ Brașov. Reprezentanții CJ Brașov spun că situația din punct de vedere social este  „dramatică”. Din 110 angajați, 30 au salarii între 764 și 1020 de lei.

Citește și