Angajații de la Finanțe, în grevă spontană pentru a treia zi consecutiv. Liderii de sindicat, la discuții cu Grindeanu

Angajații de la Finanțe, în grevă spontană pentru a treia zi consecutiv. Liderii de sindicat, la discuții cu Grindeanu
Publicat: 17/05/2017, 12:37
Actualizat: 26/03/2019, 23:55

„Ne cerem scuze contribuabililor pentru situația neplăcută din cadrul administrațiilor județene ale finanțelor publice”, se precizează în comunicatul emis de Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor ‘Sed Lex’, unde se menționează, totodată, că protestatarilor urmează să li se alăture angajați din alte județe, pe fondul nemulțumirii legate de proiectul legii salarizării.

La Arad, greva spontană în cadrul Fiscului din Arad continuă și miercuri, după ce, inițial, angajații Administrației Județene a Finanțelor Publice au lucrat cu publicul timp de trei ore. Toți contribuablilii care au venit la Finanțe, în Arad, au fost serviți până la epuizarea rândului. Conform unor informații, numărul celor se aflau la ghișee era mic, pentru că exista bănuiala că greva va continua și miercuri.

Nemulțumirile vizează legea salarizării, despre care sindicaliștii spun că îi nedreptățește. Toți cei 450 de angjați ai Administrației Județene a Finanțelor Publice din Arad și ai Serviciilor Fiscale din județul Arad au oprit, la ora transmiterii acestei știri, programul de lucru cu publicul. Angajații protestează pe coridoarele instituției, iar unii au ieșit și în fața clădirii. Pe poarta instiției a fost a amplasat un afiș cu mesajul „Grevă spontană”.

Proteste sunt și la Serviciile Fiscale din localițățile Lipova, Chișineu-Criș, Sebiș, Ineu și Săvârșin.

Angajații Administrației Finanțelor Publice din Sibiu au întrerupt și ei programul de lucru cu publicul miercuri, în jurul orei 11.30, și au ieșit în fața instituției.

Potrivit liderului de sindicat, Dan Bucur, circa 60 de angajați ai Administrației Finanțelor Publice Sibiu protestează pentru a treia zi la rând. Aceștia au oprit lucrul și au ieșit în fața instituției. Oamenii spun că sunt nemulțumiți de proiectul Legii Salarizării.

„Avem aceleșai nemulțumiri legate de salarizare. Sperăm că vom fi luați în seamă și că lucrurile vor reveni la normal”, a declarat Dan Bucur, liderul de sindicat al angajaților de la Fisc.

Deocamdată, activitatea nu este blocată la Finanțele din Sibiu, iar contribuabilii pot să își rezolve problemele pentru care au venit, miercuri, la această instituție. Fiecare birou asigură câte un angajat care să mențină instituția funcțională.

Angajații Administrației Finanțelor Publice Târgu-Mureș protestează, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, în număr mai mare decât luni și marți, însă lucrează și astăzi prin rotație, pentru a nu paraliza de tot activitatea.

Președintele Sindicatului Finanțe Mureș, Sebastian Sfîriac, a declarat că angajații sunt nemulțumiți de grilele de salarizare prevăzute în legea funcționarilor publici.

„La protest participă mai mulți angajați decât în zilele precedente. Ce pot să vă spun este că noi, liderii, suntem astăzi la București și e vorba de un protest spontan. Oamenii nu au mai putut fi mințiți și ținuți la lucru. Totuși, angajații își desfășoară sarcinile de serviciu și sunt în protest prin rotație. Principala nemulțumire este legată de grilele de salarizare prevăzute în această lege a funcționarilor publici. Nemulțumirea se manifestă, mai degrabă, pentru faptul că există multe categorii de persoane, cu tot respectul față de colegii din alte ministere, care au coeficient de salarizare mult mai mare decât noi. Este o diferență extrem de mare între salarizarea unităților fiscale din țară, din teritoriu, față de sediile centrale ale ANAF și ale Ministerului Finanțelor”, a spus Sebastian Sfîriac.

Liderii sindicatelor din finanțele publice urmează să se întâlnească cu premierul Grindeanu, ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan și cu președintele ANAF, Bogdan Stan.

„Miercuri la București are loc o întânire cu ministru Finanțelor a delegației sindicaliștilor și vedem ce ni se promite, ce se negociază, ce se poate obține, sperăm să ne bage cineva în seamă”, a declarat liderul de sindicat din cadrul Administrației Finanțelor Publice Arad, Ioan Trifa, care a spus că este la București.

Președintele ANAF, Bogdan Nicolae Stan, le solicita, marți, directorilor din direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, în cadrul unei videoconferințe, să asigure o bună funcționare a activității instituției în relația cu contribuabilii, pe fondul protestului din ultimele zile.

Aproximativ 15.000 de salariați ai sistemului instituțional al Ministerului Finanțelor Publice din regiunile Craiova, Iași, Timișoara, Galați, Brașov, Cluj și Ploiești au protestat, marți și aproape 22.000 de angajați din finanțe au protestat au protestat, luni, în țară, 1.000 de oameni protestând în București, în fața Ministerului Finanțelor Publice.

Salariații sistemului vamal din România continuă și ei protestele, miercuri, alături de colegii din cadrul direcțiilor regionale ale finanțelor publice, nemulțumiți de proiectul legii salarizării.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Gazpacho, un fel de mâncare versatil. Rețeta este extrem de simplă
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Mii de reactii controversate după ce Cristina Șișcanu a arătat cum folosește un lubrifiant: “Așa...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Ministrul de externe al Italiei spune că țara are nevoie de studenți africani