Angajații din TVR își acuză foștii șefi de prostie și corupție
Prin cererea de chemare în judecată reprezentanții angajaților SRTV solicită obligarea Guvernului la emitertea actului administrativ normativ – Hotărârea de Guvern prevăzută de articolul 40(5) din Legea 41/1994 privind organizarea și funcționarea SRR și SRTV – „Procedura privind efectuarea controlului, constatarea contravențiilor, aplicarea sancțiunilor și penalităților de întârziere în cazul sustragerii de la plata taxelor prevăzute la alin. (1) lit. b) de către deținătorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, se stabilește prin hotărâre a Guvernului”.
Sindicatul acuză Guvernul de încurajarea la neplata taxei tv, prin neadoptarea acestei hotărâri, potrivit unui comunicat de presă al SPUSTv remis MEDIAFAX.
Taxa TV este de 6,5 lei pentru persoane fizice (4 lei pentru Televiziunea Română și 2,5 lei pentru Societatea Națională de Radiodifuziune).
SPUSTv a trimis o sesizare adresată Parlamentului României, Primului Ministru Dacian Cioloș și Președintelui României Klaus Johannis „în legătură cu gravele disfuncționalități legislative și organizatorice semnalate de SPUSTv în ultimii ani”.
Sesizarea acuză managmentul Televiziunii Publice (din ultimii 20 de ani) de posibile fapte ilegale facilitate chiar de instituțiile statului, prin lipsa de control.
„Prezenta sesizare a SPUSTv se constituie în plângere prealabilă și va fi urmată de acțiuni în instanță împotriva instituțiilor pe care le considerăm responsabile
pentru situația financiară catastrofală a Televiziunii Romane”, a declarat Dragoș Bocanaciu, reprezentantul legal și președintele sindicatului.
Totodată, sindicatul angajaților Televiziunii Publice a solicitat oficial, ca managementul, Parlamentul și Guvernul României să răspundă, în funcție de competențele fiecăruia, la o serie de întrebări, enumarate mai jos.
„De ce Guvernul României și Parlamentul asistă impasibili la jaful sistematic care se petrece în Televiziunea Română în ceea ce privește veniturile acestei instituții?”, întreabă sindicatul, referindu-se la faptul că „30% din populația României eludează voit, și fără nici o motivare reală, plata taxei TV”.
Sindicatul afirmă că, potrivit raportului ANCOM pe anul 2015 rata de penetrare a emisiei TV în gospodăriile din România este de 94%, însă taxa tv este colectată de la doar 65% din populație (potrivit raportului SRTV pe anul 2014) – „SPUSTv nu a cerut niciodată mărirea acestei taxe. Noi am solicitat o colectare corectă a ei. În fiecare lună Televiziunea Română pierde peste 1,2 milioane de euro din cauza acestui vid legislativ, nepăsare a statului român sau, mai aproape de adevăr, prin incompetența celor care conduc acest stat”.
Totodată sindicatul susține că nu este normal ca o societate comercială privată cu capital străin (Electrica) și care se ocupă de colectarea taxei tv, să aibă un comision care depășește 17% și astfel încasează anual suma de cinci milioane de Euro „care reprezintă practic bani ai contribuabilului roman”.
SPUSTv întreabă de ce a plătit conducerea SRTV, în ultimii zece ani, „sume uriașe către bugetul de stat, fără nici o logică, fără nici o justificare economică sau legala”, referindu-se la plata TVA în cazul achizițiilor de licențele pentru filme sau competiții sportive care, potrivit legii, sunt scutite de TVA – „Ce măsuri în instanță a întreprins conducerea Televiziunii Române pentru a recupera de la ANAF cele peste 30 milioane de Euro (potrivit informațiilor noastre) care au fost plătite inutil sub formă de TVA la bugetul de stat?”.
Sindicatul mai întreabă de ce SRTV nu face publice, lunar, situațiile financiare ale instituției, referindu-se la cheltuieli, salarii, bonusuri, indemnizații.
De asemenea, sindicatul întreabă instituțiile statului „Cum este posibil ca la zece ani de la începutul declinului pentru Televiziunea Română să nu existe nici un control cu adevărat eficient al Parchetului, DNA-ului sau DIICOT-ului în Calea Dorobanților nr.191?”, având în vedere o pierderea nejustificată de peste 150 de milioane de euro a unei instituții publice.
Sindicatul susține că în acest caz poate fi vorba, nu doar de prostie, ci de corupție, adăugând că în ultimii 20 de ani aparatura cumpărată de TVR la diverse licitații „costa în medie cu 30% mai mult decît o achiziționează posturile comerciale”.
Totodată, sindicatul susține că, deși cu o situație economică dificilă, TVR a inceiat un contract de leasing operațional cu BCR Leasing, prin care televiziunea a închiriat 140 de mașini cu o sumă medie de 20.000 Euro pentru o perioadă de patru ani, cu toate că Televiziunea Română nu avea în acel moment decât 84 de conducători auto – „Cum se explică inteligența și competența managerială a celor care au decis să plătească practic o chirie de 20.000 Euro pe o perioadă de patru ani pentru 140 de mașini care vor dispărea în 20 de luni din curtea TVR, când cu banii respectivi putea fi achizionat un număr dublu de autoturisme care să rămînă în proprietatea Televiziunii Române pentru o perioadă de cel puțin două ori mai lungă?”.
„De ce nu s-a pus în practică nici una din solicitările de SPUSTv, făcute în mandatele de PDG Claudiu Saftoiu și Stelian Tănase, de a se bloca angajările în SRTV și astfel să se ajungă la o reducere a personalului TVR pe cale naturală (pensionari, demisii, etc)?”.
Potrivit informațiilor obținute de SPUSTv, în perioada 2013-2016 au părăsit Televiziunea Română peste 400 de angajați, dar numărul total de salariați a rămas în mare măsură constant-aproximativ 2.450, în condițiile în care în 2013 au fost disponibilizați peste 600 de oameni.
Sindicatul susține că în prezent „se discută din nou în diversele comisii ale managementului de reduceri de personal”. „Dacă solicitările noastre ar fi fost puse în practică atunci cînd au fost făcute în ședințele de CA, azi nu ar mai fi avut nici un rost o astfel de abordare”, afirmă SPUSTv.
SPUSTv spune că „Televiziunea Română se lăuda și în 2016 cu emisiuni de succes gen ‘Teleenciclopedia’, ‘Viața Satului’, ‘Profesioniștii’ sau ‘Garantat 100%’, producții care au peste 6-7 ani vechime în TVR” și întreabă „Unde sunt proiectele noi de succes, unde este strategia editorială sau viziunea în ceea ce privește formatele de succes care să atragă din nou publicul către TVR?”.
„La toate aceste întrebări așteptăm, în temeiul Legii 544/2001, răspuns în termenul legal de cel mult 30 de zile de la toate instituțiile menționate în scrisoarea noastră deschisă”, încheie SPUSTv.
În sesizarea trimisă, SPUSTv, susține că angajații Televiziunii Române și reprezentanții lor legali (sindicatele) au fost de-a lungul timpului acuzați pe nedrept că sunt vinovați de „actuala situație catastrofală a Televiziunii Române”.
Astfel, pentru a demonta această acuzație, reprezentanții angajaților au solicitat, în virtutea legii transparenței, publicarea integrală (cu excepția datelor confidențiale) contractele comerciale încheiate de Televiziunea Română, publicarea integrală a tuturor stenogramelor Consiliului de Administrație al Televiziunii Române din perioada 2010-2016, precum și a tuturor documentelor transmise conducerii SRTV de sindicatul reprezentativ și de celelalte sindicate din TVR în care s-au făcut propuneri concrete de măsuri menite să evite actualul colaps financiar.