Angajații ISU care au fost în inspecție la Colectiv, REȚINUȚI de DNA
Procurorii militari din cadrul DNA au decis să îi rețină pentru 24 de ore pe inspectorii ISU cu gradul de căpitani Antonina Radu și Goerge Petrică Matei, sub acuzația de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite. Ei sunt acuzați că au permis clubului Colectiv să funcționeze, deși știau că acesta nu are aviz de securitate anti-incendiu.
Cei doi pompieri inspectori sunt a zecea și a unsprezecea persoană puse sub acuzare și reținute de procurori, în urma tragediei de la Colectiv. Au mai fost arestați preventiv sau reținuți primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, doi angajați ai primăriei de sector, cei doi patroni ai firmei care a asigurat focul de artificii și pirotehnistul care s-a ocupat de el, precum și cei trei patroni ai clubului Colectiv.
Procurorii arată că în perioada septembrie 2014 – primăvara anului 2015, cei doi căpitani inspectori de la ISU București „cu bună știință nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat faptul că S.C. Colectiv Club S.R.L. București desfășura activități specifice unui club fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu„.
Procurorii DNA arată că cei doi au constatat condițiile în care funcționa clubul, dar nu au luat nicio măsură pentru intrarea acestuia în legalitate. Mai mult, arată DNA, deși cei doi au mers de mai multe ori la Colectiv în inspecție, „nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej și nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate comercială să fie luată în evidență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență București, ca funcționând fără aviz/autorizație de securitate la incendiu, așa cum erau obligați de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu”.
Prin faptele lor, cei doi au asigurat obținerea unui folos necuvenit de către clubul Colectiv, în sumă de 62.298 lei, adică profitul acestui club de la începerea funcționării până în noaptea tragediei, din 30 octombrie 2015.
Cei doi vor fi duși în fața Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. DNA precizează că a beneficiat de sprijinul Direcției de Informații și Protecție Internă din cadrul MAI.
Antonia Radu și George Matei Petrică, angajați ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, au fost aduși , luni la amiază, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru a fi audiați în dosarul privind eliberarea avizelor pentru Clubul Colectiv.
Conform unor surse judiciare, cei doi angajați ai ISU București- Ilfov ar fi trebuit să întocmească documentația necesară pentru Clubului Colectiv.
Procurorii militari din DNA au deschis, vineri, un dosar în care sunt vizați angajați ai ISU București – Ilfov, fiind făcute cercetări pentru fapte de abuz în serviciu, respectiv pentru neîndeplinirea atribuțiilor în cazul avizelor privind prevenirea și stingerea incendiilor.
De asemenea, de la ISU București – Ilfov au fost ridicate documente privind controalele făcute pe domeniul prevenirii incendiilor, în baza cărora se va stabili dacă au fost respectate metodologia și dispozițiile legale de control.
Tot vineri, la DNA București patronii clubului Colectiv, Paul Gancea, Alin Anastasescu și Costin Mincu, arestați preventiv din 3 noiembrie, au fost duși din Arestul Capitalei la DNA, pentru a fi audiați în dosarul în care sunt vizați angajații ISU București – Ilfov. De asemenea, cei trei patroni au dat declarații în fața procurorilor anticorupție și în dosarul în care sunt vizați funcționari din Primăria Sectorului 4 legat de emiterea autorizației pentru Colectiv.
Ancheta în cazul incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie, în urma căruia au murit 46 de persoane și alte aproximativ 150 au fost rănite, este făcută de procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ). De asemenea, procurorii DNA fac și ei cercetări în două dosare privind emiterea autorizațiilor pentru clubul Colectiv.
Cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu, au fost arestați preventiv în 3 noiembrie, pentru ucidere din culpă, în cazul incendiului din clubul Colectiv.
Potrivit PICCJ, „incendiul s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spațiul respectiv au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți si tavan, respectiv perete antifonat), cu consecința morții și vătămării corporale a mai multor persoane aflate în club”.
Anchetatorii au arătat că patronii Colectiv, deși au dat o declarație pe proprie răspundere că vor respecta limita maximă de 80 de locuri pe scaune, au încălcat obligația, în seara zilei de 30 octombrie intrând, într-un spațiu de 425 de metri pătrați, aproximativ 400 de persoane.
De asemenea, Tribunalul București a decis, sâmbătă, arestarea preventivă a fostului primar Cristian Popescu Piedone și a două angajate de la Primăria Sectorului 4 – Aurelia Iofciu, șefa Serviciului autorizări comerciale, și Luminița Larisa Ganea, angajată la același serviciu, – în dosarul instrumentat de DNA privind autorizarea clubului Colectiv.
Fostul edil este acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual, iar cele două angajate ale Primăriei Sectorului 4, de complicitate la cele două infracțiuni reținute în cazul lui Cristian Popescu Piedone.
Potrivit ordonanțelor de reținere, Cristian Popescu Piedone, în calitate de primar al Sectorului 4, a încălcat dispozițiile legale privind apărarea împotriva incendiilor atunci când a emis acordul de funcționare și autorizația de funcționare, ambele din 14 ianuarie 2015, necesare desfășurării activității de către SC Colectiv Club SRL, cu la punctul de lucru în strada Tăbăcarilor nr 7.
Anchetatorii le acuză pe Aurelia Iofciu, șefa Serviciului autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4, și Luminița Larisa Ganea, angajată la același serviciu, că l-au sprijinit pe primarul Sectorului 4 în emiterea celor două acte administrative, cu încălcarea dispozițiilor legale și prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, „în sensul că cea din urmă le-a întocmit, iar prima menționată le-a avizat”.
Sâmbătă, Judecătoria Sectorului 4 a dispus arestarea pentru 30 de zile a Danielei Niță, administratorul firmei Golden Ideas Fireworks Artists, care a furnizat artificiile din clubul Colectiv, a directorului societății, Cristian Niță, și a pirotehnicianului Viorel Zaharia.
Pirotehnicianul Viorel Zaharia este acuzat de ucidere din culpă, iar patronii firmei care a furnizat artificiile din clubul Colectiv sunt cercetați pentru favorizarea făptuitorului și sustragerea sau distrugerea de probe sau de înscrisuri.
În urma incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie, au decedat 46 de persoane și alte aproximativ 150 au fost rănite și internate în spitale din Capitală.
În spitalele din Capitală mai sunt internate, luni, 83 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, dintre care 15 sunt în stare critică, șase în stare gravă și 61 sunt stabilizați.
Dintre pacienții internați în spitale din Capitală, 35 au fost transportați spre unități sanitare din străinătate, însă patru au decedat. Ultima care a decedat, luni, la o clinică din Israel, este jurnalista și fotografa Teodora Maftei, care fusese transferată săptămâna trecută, la o clinică din Israel. Bateristul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache a murit duminică seară, după ce a intrat în stop cardiorespirator în aeronava care îl transporta la o clinică din Elveția și care a fost întoarsă din drum. Alți doi răniți au decedat sâmbătă, după ce au ajuns în Olanda.